Masonul Ile inventează noi biruri pentru vulcăneni

       ile salut      După intense şi îndelungate consultări cu consiliera specialistă în trezirea energiilor sexuale, primarul Gheorghe Ile a ajuns la concluzia că vulcănenii s-au cam ciocoit şi asta numai pentru faptul că le rămân cam mulţi bani după ce-şi plătesc toate taxele şi impozitele. Cum la taxa pe gunoi nu mai poate umbla, aceasta fiind cea mai mare din Valea Jiului, soluţia a fost instituirea unei noi taxe. Aceasta se numeşte taxă de parcare şi operează pe bulevardul Mihai Viteazul şi Piaţa Agroalimentară din Vulcan. Planificată pentru 1 septembrie, intrarea în vigoare a taxei cadou a fost amânată până la începerea anului şcolar, pe 15 septembrie. S-ar părea că amânarea a fost din motive tehnice, „parcometrele”, deşi au costat o căruţă de bani, având unele hibe în funcţionare. În perspectiva transformării municipiului Vulcan în centru turistic al europei de sud-est, în care afluxul de turişti va bloca efectiv circulaţia, primarul Ile a botezat liniile trase cu vopsea albă ca fiind „parcări de tranzit”. Adică, turistul, atras de Castelul din Carpaţi vine la Vulcan să viziteze frumuseţile locale şi să se dea cu telegondola dar înainte de asta opreşte şi el să cumpere ceva de-ale gurii, că la obiectivul turistic „Telegondola” nu are unde să bea nici măcar un ceai. Şi, cum turistul este în toată lumea vacă de muls, că d’aia vine să lase banii, va plăti taxă de parcare la Vulcan. Ar mai fi o categorie de şoferi care să plătească, şi anume, cei care ar veni, să zicem, din alte oraşe ale Văii Jiului sau judeţului la instituţiile publice, culturale, care s-ar afla pe raza municipiului păstorit de masonul de rangul II, Gheorghe Ile. Dar pe raza municipiului Vulcan nu se află nicio instituţie publică la care să apeleze locuitori din alte oraşe. Nu are Judecătorie, aşa cum prevede legea pentru a fi declarat municipiu, nu are spital, casă de pensii, şi nici măcar Administraţie fiscală pe care Emil Boc, şeful de partid al lui Ile a mutat-o la Petroşani, iar despre lăcaşe de cultură nu mai are rost să vorbim. Dacă ţinem cont de cele enumerate mai sus, singurii plătitori de taxă de parcare vor fi vulcănenii aflaţi „în tranzit” care plătesc şi impozit pe maşină tot la primăria masonului Ile.

Dar, cum Nuţi Udrea nu mai distribuie „caşcavalul” la sacoşă, iar cheltuielile cu telegondola, cabana Căprişoara şi consilieri de clasă sunt substanţiale, Ile trebuie să facă rost de undeva de bani. De unde? De pe spinarea vulcănenilor plătitori de taxe şi impozite că doar nu de la Farmacia Ile, care, de când au venit cei de la Catena este în cădere liberă. De fapt, Ile este specialist în parcări, cea de la telegondolă, deşi a costat mai puţin de zece miliarde din banii primăriei, este o minune a tehnicii care mai are câteva telejurnale şi vine peste ferma lui Ile de la porcărie.

Pentru o mai bună edificare asupra talentelor de gospodar pe care le emană primarul Ile, pentru care îl invidiază chiar şi Mircea Moloţ, vă prezentăm alăturat câteva dintre obiectivele pentru vizitarea cărora turiştii aflaţi în tranzit vor fi fericiţi să plătească taxa de parcare şi orice alte taxe care să eclozeze în mintea marelui gospodar.

Există chiar pericolul ca ideile nocive ale masonului Ile să facă pui şi alţi primari din Vale să procedeze la fel. Spre exemplu, cum ar fi ca Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroşaniului, să pună şi el taxă de parcare la Judecătorie, Casa de Pensii, Finanţele Publice, sediul de la Închideri de Mine, Procuratură, Trezorerie, Teatru, Universitate, Spitalul de Urgenţă, centre comerciale şi alte locuri unde locuitorii Văii Jiului merg la serviciu, la şcoală sau cu orice alte probleme pe care nu le pot rezolva decât la Petroşani. Ar fi destul de rău, mai ales pentru vulcănenii care ar plăti taxe de parcare şi la Ridzi şi la Ile.

Până una, alta, la Vulcan rulează continuarea comediei „Ce vrăji a mai făcut nevastă-mea” sub titlul „Ce taxe a mai inventat masonul Ile”. Intrarea gratuită. Ieşirea… cu taxă. Şi încă ceva ce îi frământă pe vulcănenii plătitori de taxe. Parcarea de la Farmacia Ile, din zona Pieţei Agroalimentare intră sub incidenţa taxei de parcare, sau are statut special pentru jeep-urile famigliei dominante? Nu de alta, dar se află pe domeniul public şi a fost construită de angajaţii şi cu materialele defunctei Almaserv.

Andrei VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: