Staţiunea Straja a devenit raiul iubitorilor sporturilor de iarnă

                 Staţiunea Straja a fremătat de miile de turişti veniţi să-şi petreacă timpul liber, în una dintre cele mai căutate staţiuni montane, unde se pot practica cu succes sporturile de iarnă. Încă de la debutul lor, de anul trecut în luna decembrie, stațiunea este animată de aproximativ 5000 de turiști  în fiecare weekend.

Straja a fost din nou în top trei cele mai căutate stațiuni din țară, deoarece starea pârtiilor a fost una excelentă, a  și nins ca în povești, s-au făcut investiții noi. O idee inedită a fost pusă în practică în inima muntelui. Trei igluri „cafenea” au fost realizate la mare înălțime. Aici, feriti de vânt si frig, puteți să beți vinul fiert sau să savurați Burgerul.

Toate, aceste ingrediente, coroborate, au dus la distracție și voie bună, dar, cu respectarea normelor legale de siguranță sanitară. La acestea se adaugă și prezența la datorie  a Salvamontiștilor, Jandarmilor Montani, a Poliției locale, a monitorilor de schi, etc.

O dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor la bugetul local peste un milion de euro. Primăria municipiului Lupeni își dorește dezvoltarea domeniului schiabil în stațiunea Straja prin atragerea de fonduri nerambursabile sau guvernamentale în acest sens. Pe lângă noile învestiții care se vor realiza în stațiune, în colaborare cu Consiliul Județean,  se vor amenaja noi parcări la baza telegondolei cât și la intrarea în stațiune.

Miile de euro pe care îi cheltuiau  românii pe pârtiile din străinătate, au rămas acum,  în ţară, veniturile încasate regăsindu-se acum în bugetul local, la investorii locali care au îndrăznit să parieze pe noi investiții, care acum, își văd utilitatea.

Un sprijin important  poate veni  şi din  partea guvernului şi ministerului de resort, care ar trebui să aloce fondurile necesare şi să finalizeze mult mai repede proiectele dezvoltării domeniilor schiabile şi investiţiile  în zone,  precum cele din  Valea Jiului, care vor diminua impactul restructurării mineritului.

Trebuie să facem o poveste pentru fiecare loc din Valea Jiului,  a fiecărui obiectiv turistic, povești care încă mai există și vin din negura timpului, de la moși –strămoși… avem multe lucruri plăcute care pot atrage turiștii. Ne trebuie proiecte turistice prin care să facem  un turism profesionist. Avem băieții de la Salvamont și mulți oameni care fac voluntar munca pentru turism,  cum ar fi pe potecile, traseele turistice către Retezat, Parâng, Șureanu, etc. Trebuie doar să vrem și să credem, proiectul legat de turism trebuie făcut în așa fel încât, în  acest proiect major de dezvoltare,  trebuie să credem toți, de la cel mai  mic locuitor al Văii Jiului, până la primari  și investitori”, a ținut să declare Emil Părău, principalul investitor în turism al Văii Jiului.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: