Mihai Eminescu a fost probabil unul dintre cei mai compleți oameni de cultură ai României, datorită cunoștințelor sale din domenii diferite – drept, filozofie, literatură, ziaristică, politică, economie.
A reușit prin poeziile sale să ridice limba română pe cele mai înalte culmi ale expresivității, căci limba în care ne exprimăm noi astăzi cele mai adânci gânduri, sentimente și năzuințe, este fără îndoială limba eminesciană.
A luptat activ pentru propășirea spirituală și morală a poporului român, a muncit cu penița în mână până la epuizare, pentru a deschide ochii unui popor îndobitocit și ignorant, incapabil să observe că direcția în care țara mergea va afecta viitorul a zeci de generații care vor urma, și nu în ultimul rând, a demonstrat cum nu se putea mai bine că țara noastră trebuie să meargă singură, pe drumul ei.
Astăzi, 15 ianuarie, se împlinesc 171 de ani de la înregistrarea în scripte a nașterii lui Mihai Eminescu – Românul Absolut. Data sa de naștere a fost declarată Ziua Culturii Naționale la inițiativa Academiei Române.
Galeria de Artă „IOSIF TELLMANN”, Lupeni – 15.01.2021. Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni în colaborare cu Asociația Culturală „IOSIF TELLMANN” Lupeni, prof. Grigorie Tiberiu Boșneag, Gal Ioan si Găman Lucica au organizat cu prilejul ZILEI CULTURII NAȚIONALE, evenimentul „EMINESCU”., dedicat marelui poet național MIHAI EMINESCU.
Evenimentul a fost organizat cu participarea elevilor de la instituțiile de învățămant din Valea Jiului: Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani, Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani și Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.
Tinerii artiști au expus diferite lucrări în care au fost prezentate, în pictură și grafică diferite personaje din poezia eminesciană.
După jurizare, s-au acordat următoarele premii:
Locul I – Daj Alexandra
Șut Monica Denica
Locul II – Iacobescu Dinea Maria
Ganea Sonia
Locul III – Așkar Enisa – Sirin
David Alexandra
Mențiuni: Băltărețu Rareș Andrei, Dumitru Popa Carina Sorana, Ciolacu Casiana, Maniu Vlad George, Ienulescu Dumitra.
”Astăzi, 15 ianuarie, sărbatorim ,,Ziua Națională a Culturii”care îmi oferă o prielnică ocazie de a determina încă o dată rolul culturii în consolidarea spirituală a societății, promovarea și păstrarea valorilor umane și etno-culturale ale neamului nostru. Consemnarea acestei sărbători este prilejuită de marcarea zilei de naștere a marelui poet al neamului, MIHAI EMINESCU, opera căruia este o dovadă a vocației internaționale a culturii noastre. În această zi de o semnificație majoră pentru conștientizarea rolului culturii în societate, cuvintele marelui nostru înaintaș sunt ca niciodată actuale: „Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură”, a ținut să declare primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. (A.D.)





