Investitorii din Straja așteaptă deschiderea sezonului de schi

              Stațiunea Straja se află într-o continuă dezvoltare. În perioada iernii trecute,  peste 100.000 de turiști au urcat în stațiune, acest lucru generând încasări la bugetul local de peste 1,8 milioane de lei, bani care se regăsesc acum în investițiile care se fac în zonă, alături de parteneri sau în alte zone ale municipiului Lupeni.

  O dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor la bugetul local peste un milion de euro. Primăria municipiului Lupeni își dorește dezvoltarea domeniului schiabil în stațiunea Straja prin atragerea de fonduri nerambursabile sau guvernamentale în acest sens. Pe lângă noile învestiții care se vor realiza în stațiune, în colaborare cu Consiliul Județean,  se vor amenaja noi parcări la baza telegondolei.

Acum, toți cei care-și desfășoară activitatea în Straja așteaptă deschiderea  sezonului de schi 2020-2021, care, probabil, va  fi afectat de pandemie, dacă, țara, va intra din  nou în starea de urgență, de la jumătatea lunii decembrie.

 ”Vreau să-i  felicit pe toți investitorii pentru implicarea în dezvoltarea stațiunii noastre, pe cei de la  Comexim R SRL Lupeni, Domeniului Schiabil Straja, echipei Salvamont Lupeni, iubitorilor de schi, tuturor investitorilor din Straja, Asociației Pro Straja, ISU si Jandarmeriei, tuturor celor care își desfăsoară activitatea aici și celor care iși petrec timpul liber aici! Felicitări și mulțumiri tuturor celor care în permanență și indiferent în sezon dau viață stațiunii! Ne vom uni forțele, vom colabora împreună și  vom face tot posibilul să fie un sezon bun si frumos! An de an, Straja se dezvoltă, cum spuneam și în alte dăți, această colaborare între administrația locală și sectorul privat, plus, câteodată și alte instituții ale statului, Consiliul Județean sau ministere, este benefică stațiunii noastre. Împreună vom face în continuare, an de an, investiții și tot ceea ce este necesar,  pentru a aduce Stațiunea Straja acolo unde îi este locul: printre cele mai bune stațiuni de munte din România și, de ce nu, din sud-estul Europei”, a declarat  primarul Lucian Resmeriță.

Miile de euro pe care îi cheltuie anual românii pe pârtiile din străinătate ar putea să rămână în ţară, dar pentru aceasta, toate  proiectele începute, trebuie finalizate.

Sprijinul poate veni  şi mai mult din partea guvernului şi ministerului de resort, care ar trebui să aloce fondurile necesare şi să finalizeze mult mai repede proiectele dezvoltării domeniilor schiabile şi investiţiile  în zone,  precum Valea Jiului, care vor diminua impactul restructurării mineritului.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: