PNL NU SUSŢINE „SPORUL DE VALEA JIULUI”!!!

                 Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor a AVIZAT NEGATIV proiectul de lege privind acordarea „SPORULUI DE VALEA JIULUI”, inițiat de senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ. Aceasta este o dovadă clară că PNL SE OPUNE din nou, acestei INIŢIATIVE LEGISLATIVE.

Despre decizia luată în cadrul acestei comisii, senatorul Cristian Resmeriță a prezentat-o în cadrul unei  conferințe de presă. Acesta este îngrijorat de viitorul acestei legi și va  face tot ceea ce este posibil ca ea să treacă în actuala legislatură și să devină lege.

În cadrul conferinței de presă, senatorul Cristian Resmeriță a făcut încă o dată un apel la colegii parlamentari, indiferent de coloratura politică de a vota în plen această lege.

”Vreau să vă spun că cei din PNL au orgolii, deoarece cred că se opun unui lucru de bun simț, unui lucru pe care pot să-l fac și un lucru prin care unii oameni  sunt profesioniști, fie că lucrează în educație, sănătate sau protecția vârstnicilor  și copilului, atenție, poate să primească un spor de până la 20 la sută în funcție de negocierile pe care le au cu administrația. Este un lucru regretabil, cel puțin din punctul meu de vedere  că PNL  se opune acestei inițiative legislative. Doresc să duc pe repede înainte  această inițiativă legislativă, spre votul final, pentru că simt, că după alegerile  din 6 decembrie, Parlamentul poate să aibă o altă configurație și nu am certitudinea în momentul de față, că PSD va câștiga  alegerile  parlamentare.  În momentul în care Camera Deputaților are o altă configurație  politică îmi este foarte frică că această  inițiativă privind  ”Sporul de VALEA JIULUI” va fi respinsă, de o eventuală majoritate PNL- USR, care s-ar putea forma. Doresc să fac un apel la cei care sunt parlamentari PNL să înțeleagă că nu trebuie să ne jucăm cu aceste subiecte, de a se opune. O să merg înainte, o să obțin și restul avizelor, o s-o duc în votul final și acolo, o să obținem un vot favorabil, în majoritate, pentru că această inițiativă legislativă să devină lege, cu toată opoziția  pe care, din păcate, PNL o face și pe care a făcut-o constant în acești patru ani  de mandat. Nu spun că au votat mereu contra, nu i-am înțeles nici pe cei de la USR, care au votat contra tuturor inițiativelor legislative ale mele”, a declarat în cadrul conferinței de presă, senatorul Cristian Resmeriță.

Preşedintele acestei comisii este deputatul Sorin Cîmpeanu, un traseit politic, fost membru în guvernul Ponta IV, ca ministru al Educației și prim-ministru interimar pentru 12 zile, în noiembrie 2015. Acum  este  membru PNL şi candidat pe lista PNL Bucureşti la SENAT.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: