Breaking news: Proiectul legislativ al senatorului CRISTIAN RESMERIȚĂ care prevede reintroducerea ”SPORULUI DE VALEA JIULUI”, avizat favorabil de Comisia Juridică a Camerei Deputaților

              Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil proiectul legislativ al senatorului CRISTIAN RESMERIȚĂ, prin care acesta dorește reintroducerea ”Sporului de Valea Jiului”.   Această iniţiativă legislativă vine în sprijinul cadrelor didactice, a personalului medical, dar și a celor care lucrează în asistența socială.

             ”Mă bucură foarte mult avizul favorabil al Comisiei Juridice din Camera Deputaților pentru  Proiectul meu de Lege pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, proiect care are ca scop reintroducerea sporului de Valea Jiului. Este un alt pas important pe care îl facem, pentru ca această inițiativă legislativă să devină Lege și nu pot decât să mulțumesc colegilor deputați din Comisia Juridică”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Senatorul hunedorean este cel mai activ dintre parlamentarii care reprezintă interesele  populației din Valea Jiului și se bucură de aprecierea colegilor, dar și în rândul celor care beneficiază de  rezultatele muncii acestuia, inițiativele legislative, devenite legi: pensionarii din Valea Jiului și alte categorii sociale.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: