Aproape 4.500 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă, după ce termocentrala Mintia s-a oprit, duminică noaptea, din lipsă de cărbune, instalaţiile urmând să fie repornite pe 1 iulie.
Potrivit administratorului special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, lipsa cărbunelui a fost cauzată de oprirea Minei Lupeni, care a fost inundată în urma ploilor torenţiale care au căzut vineri dimineaţa în Valea Jiului.
„Se lucrează la evacuarea apei din Mina Lupeni, procedură care o să dureze, credem noi, vreo două zile. În acest timp o să pornească şi abatajul de la Mina Livezeni, unde s-a deschis un nou front de lucru. De luni se vor face probele la noul abataj şi sperăm că de marţi, cel mai târziu miercuri, să începem producţia de cărbune la Mina Livezeni. Tot cărbunele va ajunge la termocentrala Mintia, care va porni„, a declarat, duminică, administratorul special al CEH.
„Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Nu mai avem pe stoc, deşi, ca organizaţie sindicală, am solicitat, de mai multe ori, ca acesta să fie asigurat de la rezerva de stat. Suntem îngrijoraţi despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu veniturile termocentralei, deoarece acum stăm până miercuri, iar în urmă cu două săptămâni am avut o altă oprire, tot din cauza lipsei cărbunelui”, a transmis liderul sindical, Cristian Istoc. Termocentrala Mintia numără circa 700 de angajaţi şi face parte din CEH, alături de termocentrala Paroşeni şi minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan.
Legat de cele spuse în mediul on-line și declarațiile pe care le-a făcut publice, Instituția Prefectului a ieșit cu un comunicat de presă în care, este acuzat că transmite mesaje periculoase pentru comunitate.
În urma inundaţiilor puternice care au avut loc în Valea Jiului, specialişti în minerit au hotărât ca activitatea în subteran să fie oprită pentru câteva zile pentru a evita afectarea locurilor de muncă din subteran. În consecinţă, aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia va fi oprită până aproximativ în jurul datei de 1 iulie.
Decizia a fost luată ca urmare a pericolului iminent la care s-ar fi expus toţi cei care lucrează la minele din bazinul carbonifer Valea Jiului.
”În acest context, îl informăm pe domnul Cristian Iştoc, un lider de sindicat de la termocentrala Mintia, că fenomenele meteo extreme care au afectat atât oraşul Lupeni cât şi alte localităţi din zona de vest a depresiunii Petroşani nu au fost determinate nici de guvernarea actuală, nici de oamenii politici.
Prin declaraţiile transmise în spaţiul public, potrivit cărora activitatea în minerit ar trebui să continue chiar şi în astfel de condiţii, dl. Cristian Iştoc îşi asumă o mare răspundere faţă de viaţa oamenilor şi faţă de siguranța muncii în mineritul din Valea Jiului.
De asemenea îi aducem la cunoştinţă domnului lider de sindicat că autorităţile statului, naţionale, judeţene şi locale, au acţionat cât s-a putut de repede pentru limitarea pagubelor produse de puternica viitură din noaptea şi dimineaţa zilei de 26 iunie. Din fericire nu au fost victime iar acum se intervine pentru refacerea infrastructurii rutiere şi pentru evacuarea apei din gospodării.
Este regretabil că dl. Cristian Iştoc, în calitate de lider de sindicat al unei părţi a energeticienilor, transmite mesaje periculoase pentru comunitate, fiind probabil afectat de faptul că nu mai poate negocia contracte fără licitaţie sau nu mai reuşeşte să facă politica unui partid care a fost până în urmă cu câteva luni la guvernare.
În final, îi informăm pe toţi hunedorenii că judeţul nostru nu va fi şters de pe harta energetică a României şi nici ţara noastră nu va dispărea din producţia de energie a Europei, aşa cum transmite liderul de sindicat”, se arată într-un comunicat al prefecturii hunedorene.
Sistemul energetic naţional va funcţiona în continuare chiar dacă suntem afectaţi pe moment de probleme tehnice, cauzate de dezlănţuirea naturii.
Angella Dumitrașcu