Vulcănenii nu vor avea căldură la iarnă

termoficare Un vechi proverb românesc spune că, „gospodarul bun îşi face iarna car şi vara sanie”. După cum se ştie, primarul Ile este un bun gospodar, motiv pentru care a şi fost reales de două ori în fruntea urbei. Farmacia Ile şi-a mărit exponenţial profitul din comercializarea aspirinei iar terenul moşiei de la porcărie şi şeptelul au crescut în acelaşi ritm de când a devenit primar. Şi închirierea către Hidroconstrucţia a fostului sediu al Edil Therma, achiziţionat de familia Ile pe mai nimic după falimentarea firmei, îi aduce venituri frumuşele edilului, venit în Valea Jiului sărac şi cinstit, transfornat între timp în cel mai bogat primar din judeţ. In ediţia din 4 iulie relatam despre preocuparea lui Ile de a-şi asigura condiţii optime de microclimat în sera pe care urmează se o construiască la moşia de la porcărie. După cum relatam în acelaşi articol, pentru fundaţie au fost transportate cu maşinile firmei Drupo bordurile schimbate pe bani publici, iar sticla necesară construirii serei a fost “achiziţionată” de la liceul din Vulcan, unde geamurile montate acum 50 de ani au fost înlocuite cu termopane. Acestea ar fi o parte din „succesurile” pe care Ile le-a obţinut în plan personal de când a devenit gospodarul municipiului Vulcan.

Ile performează în falimente

Despre performanţele lui Gheorghe Ile am mai relatat, pentru o sumă modică de 10    milioane de lei (una mie miliarde lei vechi) i-a cadorisit pe vulcăneni cu un bulevard aşa cum a văzut el în Dubai şi o telegondolă care pleacă de la porcărie şi ajunge nicăieri, dar care, prin       sistemul „suveică” şi-a dublat costurile.

Văzând preocuparea primarului Ile de a asigura protecţia termică a legumelor din sera         personală pentru iarna care va veni, am făcut unele investigaţii şi cu privire la perspectivele pe care le au vulcănenii care încă mai beneficiază de încălzire în sistem centralizat. Acestea nu sunt deloc roze, vulcănenii având toate şansele să dârdâie gros în nişte apartamente neîncălzite. Acesta este rezultatul bunei gospodăriri din partea lui Ile, care, de când a ajuns primar, a militat constant pentru distrugerea sistemului centralizat de încălzire din Vulcan.           Prima mişcare a fost falimentarea Edil Therma şi vânzarea acesteia pe bucăţi, schimbătoarele de căldură le-au dus ţiganii la fier vechi iar sediul din Mihai Viteazu, nr. 45, bloc 91 parter, municipiul Vulcan, judeţ Hunedoara l-a „achiziţionat” firma familiei Ile cu 75.000 lei. Apoi s-a înfiinţat o nouă firmă cu acelaşi obiect de activitate, cu sediul social tot în Mihai Viteazu, nr. 45, bloc 91 parter, municipiul Vulcan, judeţ Hunedoara, adică în spaţiul aparţinând farmaciei Ile. Şi această nouă firmă a fost adusă de gospodarul Ile în pragul falimentului, cu datorii de 9.465.087 lei pentru agentul termic achiziţionat de la Uzina Paroşeni. Dacă socotim şi datoria de 27.845.712 lei pe care Edil Therma o avea la momentul intrării în faliment către acelaşi furnizor de energie înseamnă că sub gospodărirea lui Ile, termocentrala Paroşeni a fost ţepuită de firmele din subordinea primăriei Vulcan cu 38.310.799 lei, adică peste 383 de miliarde lei vechi, bani care trebuiau să intre în salariile celor de la uzină şi ale minerilor din Valea Jiului.

Intenţia lui Ile de a da încă o ţeapă termocentralei Paroşeni, care acum face parte din CEH, este confirmată prin înfiinţarea unei alte firme care să preia partea de termoficare cu datoriile de milioane de lei, vechea firmă, Pregoterm SA rămânând cu activele, inclusiv cabana Căprişoara, unde primarul, directorii şi ceilalţi şefi din primărie îşi organizează onomasticele şi alte sindrofii, cu mâncare şi băutură aduse de acasă. Dezinteresul lui Ile şi intenţia de falimentare a noii societăţi comerciale care se ocupă cu furnizarea de energie termică în sistem centralizat pe teritoriul municipiului Vulcan sunt întărite de faptul că nu s-a catadicsit măcar să se solicite avizele necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi. Aceasta rezultă din răspunsul primit de la ANRSC, instituţia abilitată să acrediteze această activitate, care ne-a precizat că „SC Termoficare Vulcan nu deţine licenţă şi nu a depus documentaţie în vederea obţinerii acesteia”.

Cu toate acestea, SC Termoficare furnizează energie termică, emite facturi şi încasează contravaloarea lor, intrând astfel sub incidenţa legii. Sancţiunea pentru aceste fapte este amenda de la 30.000 la 50.000 lei pe care, cu siguranţă, nu o va plăti Ile din propriul buzunar. Dar nu acesta ar fi marele pericol, ci faptul că prin mişmaşurile pe care le face Ile în   calitate de gospodar aduce mari deservicii vulcănenilor care au perspectiva certă ca la iarnă să tremure în apartamentele racordate la sistemul de termoficare.

Dar, pentru primarul Ile, întors recent plin de energie din Dubai, contează mai mult ca sera personală să fie bine protejată şi încălzită, dacă se poate chiar cu cărbune scos din mină de cei ai căror copii vor face frigul prin blocurile din Vulcan.

Andrei VLAD

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: