Alianţa D.A., refăcută la Consiliul Judeţean Hunedoara

molot gligor“Mă aştept ca şi la nivel de judeţ să ne schimbe oamenii, numai că şi noi vom face acelaşi lucru. Cum am mers în campanie împreună, mergem şi acum 1 la 1, schimbă ei unul schimbăm şi noi unul”, declara preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, pe la mijlocul lunii februarie, imediat după destrămarea USL. Văzând că PSD – ul nu s-a trezit încă, mergând chiar la alegerile europarlamentare cu sloganuri tâmpite gen „USL TR~IEŞTE” şi nu are sânge în instalaţie ca să-i schimbe pe liberalii de la deconcentrate, Moloţ a trecut   unilateral la treabă.

 

În judeţ UNPR şi PPDD voteazã  cu „interesul oamenilor,,

La şedinţa de marţi, 24 iunie, în Consiliul Judeţean Hunedoara s-a refăcut alianţa de tristă amintire care acum zece ani l-a adus la putere pe Traian Băsescu. Consilierii judeţeni ai PNL, PDL şi cozile de topor din PPDD şi UNPR au votat liber şi nesiliţi de nimeni, doar aşa cum le-a dictat conştiinţa şi datoria faţă de cei care i-au votat, înlocuirea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a PSD-istului Ioan Rus cu PDL-istul Dorin Gligor.

Nu au votat consilierii PSD care au ieşit din sala de şedinţă dar au rămas însă consilierii judeţeni ai UNPR, care au uitat că sunt în alianţă cu PSD-ul şi cei aparţinând partidului lu’ domnu Dan. Motivarea acestora a fost că votează cu „interesul oamenilor”. Ar fi interesant de ştiut cum au apreciat Dorina Pleşcan, Nicolae Ivănuş şi Adrian David că este în „interesul oamenilor” şi, mai ales al căror oameni, să-l voteze pe Dorin Gligor, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Văii Jiului. Deşi a provocat deranj în mediul politic, înlocuirea lui Ioan Rus cu Dorin Gligor înseamnă foarte puţin pentru Valea Jiului atâta vreme cât pe scaunul de preşedinte al CJ se află liberalul Mircea Ioan Moloţ. Eventual, încă un adversar declarat al Văii Jiului în staff-ul judeţului.

Valea Jiului l-a făcut pe Mircea Ioan Moloţ preşedinte de consiliu Judeţean

Pentru Moloţ, Valea Jiului contează doar o dată la patru ani când vine să cerşească voturi pentru a-şi păstra scaunul şi privilegiile. Şi din Valea Jiului a luat la greu, diferenţa dintre Moloţ şi Mircia Muntean, contracandidatul său la fotoliul de şef peste judeţ, fiind de 16.178 de voturi în favoarea lui Moloţ. Dacă s-ar fi bazat pe voturile din restul judeţului, Moloţ ar fi luat bătaie de la fostul său şef, la partid şi la primărie, Mircia Muntean care a luat cu 10.491 de voturi mai mult. Norocul lui Moloţ s-a numit Valea Jiului şi în special Vestul Văii obţinând de aici cu 16.178 voturi mai mult decât contracandidatul său, voturi care l-au făcut din nou şef peste judeţ. Cum a devenit Moloţ atât de iubit de locuitorii Văii Jiului pentru care nu a făcut nimic din 2004, când, sub sloga-nul „Să trăiţi bine”, şi-a început cariera de baron de Hunedoara? Simplu. În 2012, Moloţ a candidat sub sigla USL asigurându-se de sufragiile electoratului PSD, care au făcut diferenţa. Iată ce spune statistica privitor la preferinţele electoratului din Valea Jiului comparativ pentru anii electorali 2008 şi 2012 perioadă în care Moloţ şi-a majorat exponenţial numărul de votanţi, ajungând de la 10.221 voturi în 2008 la 29.476 voturi în 2012, voturile au venit în număr covârşitor dinspre electoratul PSD care a pus masiv ştampila în căsuţa USL, siglă sub care s-au fofilat liberalii în 2012 mergând 1 la 1 pe liste, deşi nu valorau nici o treime din numărul de voturi.

Conform bunelor tradiţii din poli-tica românească, după ce şi-au văzut sacii în căruţă, liberalii au dat fuguţa la PDL sub pretextul „unificării dreptei” oferindu-i ca omagiu un post de vicepreşedinte lui Dorin Gligor.

Dacă despre Dorin Gligor putem spune doar că s-a remarcat trimiţând cetăţenilor scrisori în care elogia activitatea guvernului Boc de tăiere de salarii şi pensii, despre Moloţ, în afară de faptul că i se rupe de Valea Jiului, a fost declarat de ANI incompatibil pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Moloţ a contestat decizia, dosarul aflându-se în acest moment, după n+1 tergiversări la ÎCCJ, care a stabilit ca termen de judecată data de 25 octombrie 2014.

Ca o concluzie, nici prezenţa lui Ioan Rus de la PSD în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean nu era cine ştie ce gheşeft pentru Valea Jiului, acesta fiind un fel de om de paie, hăţurile fiind la Moloţ, dar măcar nu a votat niciodată împotriva proiectelor ce privesc Valea Jiului, dar alegerea lui Gligor este un dezastru, acesta manifestându-se constant împotriva Văii Jiului.

Andrei VLAD

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: