Senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ, solidar cu minerii de la Paroşeni şi Uricani, blocaţi în subteran

PSD Lupeni suspendă campania electorală pentru alegerile prezidențiale

         Minerii de la  minele Uricani și Paroșeni sunt de trei zile blocaţi în subteran, pentru că  au fost mințiți pe față în ceea ce privește preluarea celor activi la minele viabile ale CEH, iar cei care îndeplineau condițiile de pensionare, cu plăți compensatorii „rămân în aer”. Cei care au rămas ”vii” printre primii mineri nevibili declarați în Valea Jiului au adresat clasei politice, printr-o scrisoare, strigătul lor disperat, de acolo, din  adâncurile pământului, prin care cer o soluție optimă și rezolvarea problemei viitorului lor.

În semn  de solidaritate cu minerii,  care nu ei au decis  închiderea minelor, senatorul Cristian Resmeriță, în calitate sa de președinte al social democraților din Lupeni a hotărât suspendarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale până în momentul în care, minerii care lucrează la SNIM VJ vor înceta greva.  

         “În calitate de Președinte al Organizației PSD Lupeni am decis, împreună cu membrii organizației, să SUSPENDĂM acțiunile de campanie electorală, până în momentul în care minerii care lucrează la SNIM VJ vor înceta greva”, a transmis senatorul Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.

Senatorul hunedorean a atras de nenumărate ori un semnal de alarmă celor care s-au aflat în fruntea guvernului și colegilor săi vizavi de situația gravă în care se află  minerii de la societatea de inchideri mină.

A cerut o nouă ordonanță de urgență pentru aprobarea de plăți compensatorii pentru minerii care mai au doi ani până la pensie. Și dacă în anii trecuți această ordonanță a fost dată, iată că,  acum, minerii care fac închiderile de mină sunt discriminați față de ortacii  care au primit-o.

Se urmărește notificarea Comisiei Europene  vizavi de acest subiect, dar situația este încă una incertă.

De la 31 decembrie 2019,  dacă nu se vor lua măsurile care sunt cele mai bune minerii – 300 (ca și eroii de la Thermopylae)  nu vor renunța la proteste, acolo, în adâncuri, unde este doar întuneric și o singură CULOARE.

Și poate că politicienii, indiferent de culoarea politică vor învăța odată despre solidaritatea minerilor care nu vor decât să le fie respectate drepturile și să nu mai fie umiliți, pentru niște decizii care se iau la nivel înalt, alături de forurile europene.

Iar așa cum social democrații sunt alături de mineri  și  VALEA JIULUI  ar trebui să se trezească din letargie și să fie solidară cu ortacii care au dezvoltat această zonă minunată lăsată de Dumnezeu!

        SCRISOAREA DE DISPERARE A MINERILOR DE LA SNIMVJ

”Noi, cei care am mai rămas „vii’’ dintre primii MINERI NEVIABILI declaraţi în Valea Jiului, vă rugăm respectuos să ne acordaţi ultima şansă de a mai fi băgaţi în seamă.
Pentru noi activitatea trebuie să se încheie în data de 31 decembrie 2019. Nu puteţi spune că noi am cerut aşa ceva. Dumneavoastră aţi hotărât pentru noi.

Suntem aproape 300 (e adevărat, nu foarte mulţi) dar suntem şi noi ROMÂNI DE PRETUTINDENI, cu familii şi cu rude pretutindeni.

Protestăm din adâncuri, unde este doar întuneric. Aici nu există decât o singură CULOARE. Toţi suntem la fel.

Vă cerem doar atât:

TRATAȚI-NE CA ȘI CUM AM FI EGALI CELORLALȚI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!

TRATAȚI-NE CA ȘI CUM AȚI FI O SINGURĂ CULOARE!

TRATAȚI-NE FĂRĂ DISCRIMINARE!

Nu suntem altcineva decât am spus la început – noi, minerii de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului”.

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: