Cel mai mare parc din municipiul Lupeni, Parcul Copiilor din Bărbăteni, va fi modernizat

             Grija faţă de copii, tineri şi persoanele vârstnice din municipiul Lupeni va fi mereu în atenţia administraţiei publice locale.  După ce  Primăria Lupeni a reabilitat și  modernizat toate parcurile de pe raza orașului, iată că, acum, încep lucrările la cel mai mare parc din municipiu, Parcul Copiilor din cartierul Bărbăteni.

Pentru modernizarea Parcului Copiilor au fost achiziţionate mai multe sisteme de mobilier ornamental, aici se vor regăsi zeci de instalații și echipamente montate în locuri de joacă moderne, elegante, la nivel european. 

          ”Îmi doresc ca, împreună cu echipa mea din administrația locală, să le oferim și celor mai mici dintre locuitorii noștri spații de joacă moderne și sigure, pentru că,  dezvoltarea armonioasă a acestora îi transformă în adulţi echilibrați și responsabili. Vom reamenaja cu totul Parcul Copiilor de la Bărbăteni, iar o parte din zona verde neutilizată va fi înlocuită cu noi locuri de joacă, în care vor fi montate numeroase instalații de joacă pentru copii, atractive, moderne și sigure. Vor fi atât de multe instalații de joacă în acest parc încât copiilor nu le va ajunge o singură zi ca să le poată folosi pe toate”,  a precizat primarul Lucian Resmeriță.

Va fi reabilitată și igienizată fântâna arteziană, se va monta mobilier stradal specific nou și va fi realizat un sistem modern de iluminat. Întreaga zonă va fi împrejmuită cu un gard tematic care imită creioanele colorate, similar celui de lângă Școala Generală Nr. 3. Zonele verzi vor și ele modernizare, atât prin împrospătarea suprafețelor de gazon, dar și prin plantarea unor arbuști ornamentali și prin amenajarea de ronduri florale inedite.

Așa va arăta parcul după modernizare! (R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: