Momârlanii din oraşul Uricani sunt păstrătorii unor tradiţii şi obiceuri care se pierd în negura timpului. După marea sărbătoare a Sfinţilor Constantin şi Elena, proprietarii de oi se întrunesc şi hotărăsc de comun acord când să urce oile la stână pentru măsurat. Şi anul acesta, în Şiglău, gospodarul satului Nicolae Tarhat a câştigat licitaţia de a păşuna oile în acest munte.
Astfel, sâmbăta trecută împreună cu familiile Beacă Daniel, Dinea Nică, Dinea Iliuţă, Luncan Valer, Ciurea Costel, Boroi Gheorghe, Ionaşcu Constantin, Marioara Dinea, Sofronie Dinea, Dumitru Colan, Trifu Murg, am purces în drumul anevoios către stâna modernizată de comunitate. După mai bine de o jumătate de oră de urcat cu maşinile de teren am ajuns la destinaţie. Drumul nu a fost lipsit de pericole, iar peisajul ce ne înconjura îţi tăia răsuflarea. În facerea lumii, Dumnezeu ne-a lăsat locuri pe care doar iubitorii muntelui le pot descoperi. La stână am fost întâmpinaţi de băciţă şi familia acesteia. Oameni ospitalieri din fire, momârlanii îşi întâmpină invitaţii aşa cum le place lor, să le ofere tot ceea ce este mai bun. Pe la amiază, oile au fost băgate în strungă pentru a fi mulse. Toţi cei prezenţi la măsuratul oilor au ascultat cuvintele părintelui protopop Petrache Creţu, un om dăruit cu adevărat misiunii de a educa şi de a salva sufletele rătăciţilor. După sfinţirea mioarelor şi a stânii, părintele protopop i-a îndemnat pe toţi să nu uite de tradiţiile strămoşeşti, iar prosperitatea şi unicitatea comunităţii să fie de nezdruncinat. S-a trecut apoi la mulsul oilor. Şi după ce fiecare dintre momârlanii au terminat de muls oile, a urmat operaţiunea de măsurat, pe care mulţi dintre noi, nici până acum nu am înţeles-o. ”Este o tradiţie moştenită de la vechii daci, care sunt strămoşii noştri şi care stăpâneau aceşti munţi minunaţi, Laptele se măsoară cu stitca, un obiect care este gradat din litru în litru. Dacă este mai puţin lapte acesta se măsoară cu găleata care conţine şapte ciouri. Cine are o cantitate mai mare de lapte şi oi mai multe va ieşi primul la stână. Pe parcursul zilelor, în funcţie de cum a fost măsura-tul, el îşi va prepara brânza care se va consuma pe perioada iernii. În stâna se prepară brânză, dar şi alte produse cum ar fi urda, un produs care rezultă din fierberea zărului şi care este folosită la plăcinte şi alte produse gastronomice. După primul momârlan care şi-a luat drepturile, urmează în ordine descrescătoare rândul fiecăruia la brânză, până se încheie tot ceea ce s-a măsurat la primul măsurat. Urmează şi cel de-al doilea măsurat pe la sfârşitul lui iulie până când vine toamna”, a ţinut să ne declare şeful stânei Nicolae Tarhat.
După ce se stabileşte rânduiala la brânză, momârlanii şi invitaţii lor încing adevărate petreceri la care sunt invitaţi lăutari. Aceştia au fost aduşi la stână de directorul Adrian Petrar, un promotor al tradiţiilor şi obiceiurilor locale. Laolaltă cu aceştia au cântat şi localnicii. Versurile cântecelor reflectează înţelepciunea populară, îmbinând textele satirice, cu cele ale dragostei faţă de animale, munte şi viaţa de cioban cu cele de jale şi de dor … ori altele mai… „indecente”.
Dar, veselia a fost la ea acasă… oaspeţii fiind trataţi ca şi cum ar fi dintre membrii comunităţii, ori din familie. Felicitări şefului de stână Nicu Tarhat cu famlia, familiilor Dinea, Ciurea şi alţii, care au fost protagoniştii măsuratului din Şiglău, ce ne-au oferit tuturor o zi de neuitat… aceste tradiţii perpetuându-se până când există oameni iubitori de animale. Concluzia a fost trasă de unul dintre cei mai respectaţi oameni ai comunităţii, septuagenarul Gheorghe Boroi, care a spus: „Până când mai suntem noi, aştia bătrâni, tinerii au de unde învăţa. Avem noroc că se dau subvenţiile şi pot să vă spun că efectivul de animale a început să crească. În munte sunt mai multe oi ca niciodată, cea mai mare turmă care a existat până în prezent în Valea Jiului din toate stânele unde s-au măsurat oile, peste 420 de oi. Tinerii trebuie să înveţe cum se face ciobănitul în munte. Avem multe de făcut. Avem nevoie de ateliere pentru valorificarea lânei. A fost 1,6 lei kilogramul de lână, mai puţin ca o sticlă de apă minerală. Ca să aduci un om să tundă o oaie te costă patru lei. E mai scump tunsul decât lâna. Din păcate nu se mai fac produse tradiţionale, femeile nu mai torc lâna, nu se mai fac pricoiţi nu mai sunt darace pentru dărăcit. Ar trebui găsită o soluţie. Materie primă ar fi pentru un investitor, dar mai are nevoie de utilaje, de darac, iar femeile bătrâne ar putea să înveţe fetele cum să lucreze şi să câştige şi ele un ban. Sunt multe de spus, dar să ne rezumăm la acest eveniment care a avut loc astăzi la stâna din muntele Şiglău, măsuratul oilor. Şi cum zice un proverb românesc… cum ne-a fost astăzi, aşa să ne fie mereu, când se adună prietenii…, la un pahar de vorbă şi la petreceri ce ţin până dimineaţa-n zori”.
Angella Dumitraşcu
