Mii de oameni au vizitat în noaptea muzeelor Castelul Corvinilor din Hunedoara. Aceştia au avut parte de un spectacol medieval cu cavaleri şi domniţe. Pe lângă turul nocturn, cei prezenţi au putut vedea pentru prima dată mormântul domniţei. Mormântul domniţei reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri făcută de arheologi pe şantierul de la Hunedoara: şi anume, rămăşiţele unei tinere în vârstă de 20 de ani, datând din secolul al XII-lea. Potrivit specialiştilor, aceasta a fost îngropată împreună cu mai multe inele de buclă, din argint, toate fiind expuse într-una dintre sălile castelului.
„Nu este o descoperire singulară, este una care urmează unor mult mai numeroase asemenea descoperiri de la Răcăştie, Dealul cu Comori, datate în aceeaşi perioadă. Foarte important este că aceste inele cu buclă, cu capete în formă de S, sunt nişte bijuterii care în general erau purtate de femei, sunt bijuterii comune, care nu reprezintă o anumită categorie socială sau o anumită poziţie în societate”, a declarat muzeograful de la Castelul Corvinilor, SORIN TINCU. Ultimele clipe înainte de înmormântarea tinerei au fost transpuse într-o scenetă oferită de domniţele şi cavalerii de Hunedoara. Spectacolul medieval derulat în Noaptea Muzeelor a reprezentat de asemenea o parte interesantă a evenimentului cultural-artistic.
„Mi-a plăcut spectacolul care a fost, şi e totul renovat, acum am văzut că s-au făcut multe, expoziţia mi-a plăcut foarte mult”, a spus un vizitator.
Organizatorii s-au declarat mulţumiţi de felul în care a decurs manifestarea. „A fost o seară plină şi va continua cu evenimente şi în curtea exterioară, am avut toate sălile deschise, expoziţii noi, spectacole interactive, deci efectiv a fost o noapte foarte reuşită”, a fost de părere administratorul Castelului Corvinilor, DAN BERA.
La sfârşitul săptămânii trecute, Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost atracţia principală din zonă.
Adriana Trancă




