„Ca urmare a ieșirii de la guvernare a partidului ALDE, subprefectul județului Hunedoara, domnul Dorel Ovidiu BRETEAN, a înaintat astăzi, 27 august a.c., domnului Mihai Viorel FIFOR, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar, demisia sa din funcția de subprefect al
județului Hunedoara, rămânând la dispoziția ministerului până în momentul revocării sale din funcție, prin Hotărâre de Guvern, conform Ordonanței de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ”, a anunțat Biroul de presă al Prefecturii Județului Hunedoara.
Dorel Bretean a fost numit subprefect al județului Hunedoara în vara anului 2017. Anterior, numirii sale, acesta a fost director la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu.(R.S.)