Cupa STRAJA Lupeni la minifotbal

        La finele acestei săptămâni, stadionul municipal  Minerul a fost luat cu asalt de sute de mici fotbaliști de părinți și susținători. Au particpat echipe din Slatina, București, Timișoara, Recaș, Petroșani, Argeș,  Simeria, Corabia, Seliște, Tg. Jiu, Vulcan, Pădureni, Cluj, Dudeștii Noi, Brad, Șoimuș.

 Terenul a fost împărțit în mai multe  terenuri mai mici. Am văzut multă îndârjire și dorință de a câștiga meciurile. Cu siguranță, de la aceste cluburi sportive  se vor complete loturile naționale de fotbal. Pentru că avem copii talentați, care iubesc cu adevărat acest sport.

După jocurile de fotbal,  copiii și părinți s-au delectat, vizavi, la ștrand, pentru că și timpul a permis acest lucru.

Pentru buna desfășurare a acestei competiții sportive și-au dat concursul  Consiliul Județean Hunedoara, Primăria și Consiliul local Lupeni, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara și alții. Printre invitați a fost și fostul jucător al Stelei, Rică Neaga. 

Sportivii și susținătorii au fost cazați în stațiunea Straja unde cu toții s-au odihnit și au petrecut clipe de neuitat, pentru că, gazdele au ținut să le ofere condiții excelente de cazare și masă.

Seara, cu toții au participat la un impresionant foc de tabară, unde au cântat și s-au distrat împreună, legându-se prietenii noi. Orele 22.00 i-a regăsit pe toți în cabane, la odihnă, pentru că, duminică a fost ziua semifinalelor și finalelor. Cupa Straja a fost structurată pe mai multe categorii de vârstă în funcție de anul de naștere al sportivilor: 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2013.

S-a avut în vedere pentru departajarea câștigătorilor rezultatul direct, golaverajul general, numărul mare de goluri marcate, numărul  mai mic de goluri primite,  loviturile de departajare.

După finale, a urmat premierea celor mai buni dintre cei mai buni.

”Vreau să-i felicit pe organizatori, pe sportivi și susținători. Mă bucur că ați petrecut aici, la noi, trei zile de neuitat. Este poate, cea mai reușită ediție a Cupei Straja. Întotdeauna, noi, ca administrație locală ne implicăm în sprijinirea sportului și a activităților culturale. Vreau să  vă urez tuturor succes, multe victorii în competițiile în care sunteți angrenați și să ne revedem sănătoși la vară, și anul viitor. Felicit căștigătorii, antrenorii și pe toți acceia care au fost angrenați în CUPA STRAJA”, a ținut să declare primarul Lucian Resmeriță.(E.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: