Gimnastele petroşănence, de 17 ori pe locul I

gimnastica   Gimnastele petroşănence, de 17 ori pe locul I. Sportivele de la Clubul Copiilor Petroşani au obţinut premii importante în cadrul celei de-a opta ediţii a concursului naţional de gimnastică aerobică intitulat Cupa Parâng.

Concursul s-a desfăşurat pe 7 categorii de vârstă, respectiv preşcolari, clasele I-II, III-IV, V-VI, VII-VIII, IX-X şi XI-XII, şi 3 probe, respectiv individual feminin şi masculin, trio – feminin şi mixte şi grup 5. Clubul Copiilor Petroşani a participat la toate categoriile de vârstă.

            “Anul acesta colegele mele din ţară au venit foarte bine pregătite, şi noi Petroşaniul, suntem la un nivel destul de ridicat. Anul acesta am venit în concurs cu toate categoriile”, a declarat coordonatorul cercului de gimnastică de la Clubul Copiilor Petroşani, Adriana Popa.

Managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani, Alin Vasilescu, a venit să o susţină pe fiica sa, Adriana, în cadrul competiţiei de duminică.

Emoţii mari au fost la început. După aproape 9 ani de gimnastică, sunt emoţii specifice fiecărui concurs. Din punct de vedere al dificultăţii competiţiei, sunt 4-5 grupuri la un nivel mai ridicat, din care probabil se vor alege câştigătorii,a spus medicul.

Gimnastele de la Clubul Copiilor au obţinut 17 medalii de aur şi 3 medalii de argint în total, la toate categoriile de vârstă.

“Ne-am pregătit de foarte mult timp pentru concurs, şi sperăm să iasă totul bine. Fac gimnastică de 10 ani, atunci când fac sport, simt că sunt eu. E o senzaţie extraordinară atunci când faci un exerciţiu bine, toată lumea te aplaudă”, a spus o gimnastă.

“M-am pregătit cu multe antrenamente zilnice, cât mai multe ore. Fac gimnastică de la 4 ani şi mă reprezintă cel mai bine.Am emoţii , pentru că suntem la noi acasă, e un concurs important”, a relatat o altă gimnastă.

La concurs au luat parte 220 de copii din mai multe judeţe ale ţării, mai exact din localităţile: Arad, Baraolt, Bucureşti, Giurgiu, Oradea, Slatina Târgu Jiu, Craiova şi Petroşani.

Partenerul evenimentului a fost primăria municipiului Petroşani.

Adriana TRANCĂ

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: