Cele două eleve de 10 ale municipiului Petroșani au fost premiate de primarul Tibeiu Iacob Ridzi. Oana Elena Cîmpean și Alexandra Mihaela Zaharescu au primit câte un premiu de 500 de lei și o ”Diplomă de Excelență ” .
Premierea acestora s-a hotârât în ultima ședință a Consiliului Local.
”Am premiat, astăzi, excelența în educație. Oana Elena Cîmpean și Alexandra Mihaela Zaharescu au demonstrat faptul că studiul constant dă roade. Dovadă sunt cele două medii de 10 obținute la examenul de Bacalaureat și respectiv Evaluarea Națională. Pentru comunitatea din Petroșani este o mândrie faptul că astfel de elevi sunt cartea noastră de vizită. Felicitări profesorilor care le-au îndrumat în anii de studiu, dar și părinților care le-au susținut”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Vizibil emoționată, Oana Elena Cîmpean, care s-a hotârât să urmeze Facultatea de Medicină, a precizat că pregătirea intensă este cheia succesului.
”Am știut că lucrarea mea nu are greșeală și de aceea am făcut acea contestație pentru proba la limba română. Am fost încrezătoare și m-am gândit că nu am nimic de pierdut dacă fac acea contestație care, într-un final, mi-a adus mărirea mediei de Bacalaureat la 10 pe linie. Le mulțumesc părinților, care întotdeauna au fost alături de mine și m-au sprijinit în tot ce am făcut, precum și profesorilor pentru pregătirea intensă, care a fost mai mult decât suficientă pentru examenul de Bacalaureat. Desigur, îi mulțumesc domnului primar pentru invitația de astăzi și pentru premiul pe care l-am primit”, a spus Oana Elena Cîmpean.
La rândul său, cea de-a doua elevă de 10 a precizat că este bucuroasă că va studia la unul dintre cele mai apreciate instituții de învățământ din Valea Jiului, Colegiul Național Mihai Eminescu, la profilul Bio- Chimie. Și ea îți dorește să urmeze tot o carieră în medicină.
”Mă simt onorată că am fost chemată astăzi aici, și mă simt foarte bine când oamenii se strâng în jurul meu și mă felicită pentru rezultatele pe care le am. Le mulțumesc mult părinților mei care m-au ajutat și m-au încurajat și profesorilor care de fiecare dată mi-au dat un impuls. În același timp, cred că singura rețetă a succesului este ambiția și munca asiduă”, a conchis Alexandra Mihaela Zaharescu.
Ella Schreiber