La sediul PSD Petroșani, senatorul CRISTIAN RESMERIȚĂ a organizat o conferință de presă în care a abordat mai multe subiecte de interes pentru locuitorii Văii Jiului. Primul subiect abordat face referire la ”Legea Resmeriță”, care a intrat deja în vigoare.
”Decizia de a ajuta minerii a venit în urma discuțiilor cu sindicatele și după ce s-a stabilit că activitatea minieră trebuie restrânsă și, ulterior, închisă, în urma protocoalelor din comunitatea europeană, iar cele mai afectate erau femeile, care, după 45 de ani nu puteau să își mai găsească ușor de lucru, dar acum sunt concediate, că minele se închid. Vreau să vă spun că ceea ce am început cu aproximativ șase luni de zile, o muncă foarte grea, foarte complicată, despre care am mai vorbit la conferința de presă trecută, a ajuns într-un punct la care se poate aplica. Legea pe care am inițiat-o și care scade stagiul de cotizare la 15 ani pentru cei care au minim 45 de ani vârstă și care, subliniez, lucrează la exploatările miniere aflate pe închidere, a intrat în vigoare. A fost publicată în Monitorul Oficial și în momentul de față este în vigoare. Legea se numește Legea 135/2019 și doresc prin intermediul dumneavoastră să anunț toți oamenii care îndeplinesc condițiile – și le repet încă o dată: 45 de ani vârstă minimă, 15 ani stagiul de cotizare, subteran, grupa I de muncă, să lucreze în prezent la o mină care se află pe programul de închidere – începând din acest moment pot să-și depună dosarele pentru a ieși la pensie. Asta este vestea pe care doream să o transmit”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta a mai spus că a avut o întâlnire cu toți factorii decizionali, cu directorul Casei de Pensii.
”La sediul CEH s-a discutat despre aplicarea Legii 135 cu toți factorii de răspundere, inclusiv de la CEH și SNÎMVJ. Din ce știu, recalculările de pensii merg înainte. După o întâlnire a mea de acum câteva zile cu factori responsabili, știu că vor începe recalculările pentru cei care dețin pensii de urmași, lucru pe care l-am și anunțat în presă de altfel. Peste 99% aceste pensii de urmaș sunt pentru doamne, iar până în momentul de față n-a fost recalculată nicio pensie de urmaș dar urmează cât de curând și treaba aceasta.(…) Eu zic că în momentul de față trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem și ceea ce avem, avem foarte bine. Și să nu ne facem probleme pentru ce va fi peste doi ani de zile. Eu vă spun o chestiune: un drept pe care îl câștigi, mai ales când e vorba de pensie, nu se va pierde niciodată. Nici cei care vor ieși în viitor la pensie, nu vor ieși altfel decât cei care ies astăzi la pensie. Ascultați-mă ce vă spun! Știu, întrebarea este foarte bună. Conform legislației care există în momentul de față, într-adevăr poate să apară o problemă, este foarte clar, dar eu spun că nu va fi nicio problemă. Să ne bucurăm de ce avem, spun încă o dată. Suntem la sfârșitul lui iulie 2019 și eu zic că e prematur să ne facem griji pentru ce va fi în 2021. Eu zic că e prea departe 2021, ca să ne facem griji de-acum”, a conchis senatorul Cristian Resmeriță.