CRISTIAN RESMERIŢĂ: Alte 620 de DECIZII DE RECALCULARE vor ajunge la pensionarii din Valea Jiului!

         Pe adresa pensionarilor mineri din Valea Jiului, beneficiari ai Legii 221/2018 al cărui inițiator este  senatorul social-democrat din Valea Jiului, CRISTIAN RESMERIŢĂ, în perioada următoare vor ajunge alte 620 de Decizii de recalculare, emise de Casa Națională de Pensii, care certifică creșterea semnificativă a drepturilor de pensie.

           ”În următoarele zile, 620 de Decizii de recalculare conform Legii 221/2018 vor ajunge la pensionarii din Valea Jiului.  Casa de Pensii a finalizat dosarele de recalculare pentru alți 620 de beneficiari în drept, care vor primi pensii majorate corespunzător. Beneficiari sunt pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi au ieşit la pensie în perioada 1990-2010”, a informat senatorul Cristian Resmeriță.

             Acesta a mai precizat că până la termenul limită, stabilit prin lege la 31 octombrie 2019, toate pensiile care trebuiesc recalculate beneficiarilor Legii 221/2018 vor fi finalizate. De asemenea, senatorul Resmeriță spune că pentru toți cei în drept, pe lângă pensiile majorate corespunzător, vor fi achitate și diferențele cuvenite de la data intrării în vigoare a Legii 221/2018 până la zi.

          ”Eu sunt convins că într-un timp relativ scurt,  se va face calculul pentru toate cele 12.000 de persoane afectate, astfel încât în cel mult 2-3 luni, toţi beneficiarii să fie trecuţi în plată. Am spus că o să rezolvăm această chestiune, am rezolvat-o şi încă o dată îi asigur pe oameni că vor primi deciziile corecte, chiar dacă înainte de acestea vor primi şi deciziile pe Legea 192. Cert este că toţi îşi vor primi pensiile mărite şi, ceea ce este foarte important, vor primi toţi banii din octombrie anul trecut. Este important pentru oameni, dar şi pentru comunităţile locale, pentru că în opinia mea, aceasta este cea mai mare infuzie de bani care s-a făcut în Valea Jiului în ultimii ani”, a mai precizat senatorul Cristian Resmeriţă.(R.S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: