Învățământul dual în atenția Ministerului Educației

”Cred că matematicienii au reuşit să facă o comunitate şi acest lucru este absolut extraordinar. Şi nu numai că au reuşit să realizeze această comunitate, cu mult liant – să spunem, au reuşit să strângă şi oameni care să-i susţină: companii, firme importante.

În fiecare vară organizează şcoli de vară, se deplasează în toate judeţele. Adică, realmente, fac ceea ce trebuie. De aceea, eu îi preţuiesc enorm şi consider că profesorul Radu Gologan, care este şi preşedintele Societăţii de Matematică, a jucat un rol extrem de important cu echilibrul pe care îl are, cu dăruirea pe care o are faţă de toţi matematicienii şi, sigur, cu respectul pe care îl are faţă de performanţă”, a spus la Deva ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Aceasta a readus în atenție importanța învățământului profesional și tehnic. Ministerul Educației Naționale va aloca în plus, pe viitor  6.000 de locuri la învățământul profesional pentru anul școlar 2019-2020.

Această formă de învățământ este foarte benefică pentru dezvoltarea viitorilor meseriași și că percepția tinerilor și a părinților despre învățământul profesional trebuie să se schimbe. Adică, dacă în trecut cine urma o școală profesională era văzut ca un elev „codaș”, elevii și părinții trebuie să înțeleagă că învățământul profesional oferă tinerilor o serie de beneficii pentru integrarea mai rapidă pe piața muncii. Pornind de la realitățile pe care le trăim, anul trecut am avut 142.000 de absolvenți de clasa a VIII-a. Dintre aceștia, 31.000 au intrat în învățământul profesional, restul pe diferite filiere ale liceelor. S-a constatat că atât învățământul profesional și tehnic, cât și cel dual au devenit tot mai atractive pentru tinerii noștri, dar și pentru angajatori. Aceștia din urmă au nevoie de tineri calificați, pe când elevii pot învăța o meserie, beneficiază de bani de la stat și de burse de la angajatori și se pot integra mult mai ușor pe piața muncii. Pentru anul școlar viitor avem o cerere de dublare a numărului de elevi în şcolile profesionale. Mai exact, numărul de locuri pentru învățământul profesional este de 60.000 pentru anul școlar 2019-2020, comparativ cu 54.000 de locuri cât au fost alocate în anul școlar 2018-2019”, a conchis ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Elena Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: