Cuplul băsist Vass – Predoiu a venit să-şi deşerteze tolba cu minciuni la Petroşani

vass predoiu      Obişnuiţi să li se permită orice, de când au procurorii la dispoziţie, băsiştii din PDL au început campania electorală mult mai devreme decât prevede legea. Nici Valea Jiului nu a fost scutită de  prezenţa acestora, chiar dacă atunci când au fost la guvernare au făcut numai rău, lucru resimţit mai ales de minerii care au ieşit după 1 ianuarie 2012 cu pensia ciuntită prin iniţiativa guvernului Boc şi a parlamentarilor PDL. În prezenţa selectă a unor reprezentanţi ai administraţiei locale şi a oamenilor de afaceri cu filiaţii portocalii, din care l-am menţiona pe Stelian Zanet, patronul de la “Valahia” din Lupeni, acuzat că fura apă prin şapte racorduri ilegale, Andreea Paul Vass şi Cătălin Predoiu şi-au făcut numărul la Petroşani elogiind activitatea colegilor lor din Parlamentul European, Monica Macovei sau Elena Băsescu, care au primit distincţii la Bruxelles şi propunând electoratului cea mai tare listă pentru următoarele alegeri, de pe care nu pot lipsi Monica Macovei, Theodor Stolojan, Daniel Buda sau Mihai “Unguent” Ungureanu.

Culmea tupeului este faptul că vârful de lance al campaniei PDL pentru europarlamentarele din 25 mai, Cătălin Predoiu şi Andreea Paul Vass nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase, nefiind deloc dispuşi să-şi asume nici măcar o mică părticică din dezastrul guvernării Boc-Ungureanu. Mai mult, conform declaraţiilor făcute joi la Petroşani vinovat pentru toate relele din ţara asta este Victor Ponta şi, într-o mai mică măsură Crin Antonescu. CEH va da faliment din cauza lui Victor Ponta care nu a făcut investiţii în minele din Valea Jiului, uitând că ultimele investiţii de anvergură au fost cele din anii 2006-2007 la mina Lupeni, când guvernul Tăriceanu a băgat zece milioane de euro în retehnologizarea acestei mine. Şi pentru stoparea lucrărilor la Drumul lui Băsescu este vinovat tot guvernul Ponta care nu a mai alocat bani pentru continuarea lucrărilor, uitând că ultimii centimetri de asfalt au fost turnaţi prin noiembrie 2008, când premier era tot liberalul Tăriceanu. Şi pentru tăierea salariilor, a pensiilor şi a altor măsuri prin care veniturile românilor au fost ciuntite substanţial, este vinovat acelaşi guvern condus de Victor Ponta. Dacă ar fi să punem pe hârtie toate relele făcute de guvernul Ponta în perioada 2012 – 2014, enumerate cu generozitate şi chiar cu repetiţie de Predoiu şi Paul-Vassîn Sala de Marmură a Primăriei Petroşani nu ne-ar ajunge o ediţie întreagă. Dar, lumea este obişnuită şi chiar plictisită de strategia băsistă de a nu-şi asuma nici o responsabilitate, dar de a arunca cu lături asupra adversarilor politici pe care nu reuşesc să-i bage la puşcărie.

Deşi despre doamna Paul-Vass ştiam din apariţiile pe la televiziunile centrale că este tare în clonţ ca … vidia, despre Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei în mai multe guverne, şi candidat al PDL ca urmaş al lui Traian Băsescu la Cotroceni, ne aşteptam la o atitudine mai echilibrată şi să nu considere că în sală toţi sunt băsişti sau proşti şi pun botul la minciunile sfruntate pe care le debitează. Conform declaraţiilor prezidenţiabilului Predoiu, “PDL, a sprijinit întotdeauna legea, Victor Ponta şi aliaţii săi nu pot prezenta această încredere, motiv pentru care domnul Ponta nu poate oferi locuri de muncă. Există o legătură directă între corupţie şi şomaj. Trebuie să oprim acest cerc vicios şi să creăm un cerc virtuos ca o garanţie pentru cetăţeni că legea trebuie respectată”. Asta declară Predoiu despre adversarii politici.

Întrebat despre ce s-a întâmplat în perioada 2008-20012 când PDL era la putere iar el era ministru al Justiţiei, prezidenţiabilul tranşant cu adversarii politici a dat-o la întors, declarând că “Pentru ce au făcut cei care au guvernat până în 2012 vă rog să-i întrebaţi pe cei care au guvernat politic pânăîn 2012”. Tare, nu-i aşa? Prezidenţiabilul Predoiu a fost prins chiar cu minciuna în flagrant, când, în euforia denigrării adversarilor politici, a intrat în contradicţie cu mentorul său Traian Băsescu care, pe aceeaşi temă, declara cu totul altceva la B1 Tv în 18 noiembrie 2008, cu 12 zile înaintea alegerilor.

Predoiu: În 2008 PDL a prelut o guvernare în a cărei visterie erau zero lei. Zero. Erau facturi de trei miliarde de plătit.

Red. Valea Jiului: Nu este adevărat. Preşedintele Băsescu declara în noiembrie 2008, cu câteva zile înaintea alegerilor, că avem 27 de miliarde de euro în rezervă, şi peste 90 de tone de aur.

Predoiu: Mă combateţi după. Eu vă spun că Boc a preluat guvernarea cu trei miliarde de lei datorii şi zero resurse.

Red. Valea Jiului: Aşa o fi, dar eu înclin să cred declaraţiile lui Traian Băsescu care este preşedintele României şi nu minte.

Prezentăm în facsimil dovada că Predoiu minte, lucru care îl descalifică în cursa pentru prezidenţiale, românii neagreând un mitoman pentru funcţia supremă în stat. Nu de alta, dar s-au fript o dată şi acuma vor sufla şi în iaurt.

Fiind în criză de timp, despre soluţiile pe care Predoiu-Vass şi PDL le are pentru salvarea CEH vom scrie pe larg în ediţia viitoare.

Restul minciunilor pe care cuplul Predoiu-Vass le-au debitat merită o analiză mult mai amplă, lucru pe care îl vom face pe îndelete în numărul viitor aşa că, nu rataţi Valea Jiului din Vinerea Mare. Veţi vedea ce poate debita un cuplu pe care şi faimosul baron Munchausen ar fi invidios. (A.V.)

 

 

 

 

 

One comment

  1. Valter COJMAN spune:

    Cine dracu ii mai crede dupa ce au nenorocit o tara intreaga?…

%d blogeri au apreciat: