“Soluţii operaţionale de trecere a frontierelor maritime şi terestre în mod continuu şi securizat”

       Astăzi, 24 aprilie 2019, Agenţia europeană pentru gestionarea operaţională a sistemelor informatice la scară largă în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (eu-LISA), găzduieşte, la Bucureşti, evenimentul intitulat “Soluţii operaţionale de trecere a frontierelor maritime şi terestre în mod continuu şi securizat”, organizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, sub auspiciile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Evenimentul se va concentra asupra activităţii Grupului de lucru privind soluțiile IT&C pentru statele membre cu frontiere externe (maritime/terestre), convocat în cadrul Consiliului de Administrație al Programului aferent Sistemului de intrare-ieşire (Entry-Exit System) şi va analiza constatările şi propunerile grupului privind modul în care pot fi gestionate trecerile rapide ale vehiculelor şi persoanelor. Vor participa peste 100 de reprezentanţi ai industriei de la nivel global  din domeniul managementului și securității frontierelor pentru a discuta cerințe legislative, procesele și tehnologiile din domeniul respectiv.

Grupul de lucru a examinat şi a raportat cerinţele privind soluţiile tehnologice practice care pot fi implementate într-un mod unitar la frontierele terestre şi maritime. Soluţiile trebuie să asigure îndeplinirea tuturor cerinţelor Sistemului de intrare-ieșire, în special cele privind înregistrarea și utilizarea datelor biometrice, cu luarea în considerare a timpului limitat alocat pentru controlul frontierelor. În acest mod, soluţiile ar trebui să fie în concordanţă cu cele deja gestionate de eu-LISA, de sprijin pentru statele membre în vederea implementării măsurilor de securitate, concomitent cu creșterea eficienței.

”Astăzi, pentru a 10-a oară, eu-LISA va facilita un dialog între sectorul public și industrie. Această masă rotundă are loc  la momentul potrivit pentru a contribui la procesul continuu de informatizare a managementului frontierelor. În același timp, având în vedere progresele rapide înregistrate în implementarea EES, un lucru este foarte clar – timpul pentru discuțiile teoretice s-a încheiat. Acum avem nevoie de soluții practice și eficiente pentru a permite operaționalizarea fără probleme a EES la frontierele terestre și maritime ale UE. Cred că astăzi ne vor fi prezentate numeroase idei despre aceste soluții.

Având în vedere eforturile considerabile ale Agenției și ale statelor membre în vederea pregătirii acestei mese rotunde și sprijinul puternic oferit de Președinția Română a Consiliului UE, sunt convins, de asemenea, că rezultatele discuțiilor de astăzi vor contribui în mod semnificativ la implementarea cu succes a EES”, a declarat directorul executiv al eu-LISA, Krum Garkov.

Reprezentanţii industriei vor propune soluţii practice de lucru, exprimându-și punctele de vedere cu privire la modul în care se pot realiza eficient consultarea sistemelor IT la scară largă, înregistrarea şi verificarea eşantioanelor biometrice, precum şi alte etape necesare.

Evenimentul reunește atât practicieni din cadrul autorităților de aplicare a legii, inclusiv experți IT&C, cât și reprezentanți ai industriei de profil, în scopul identificării unor soluții fezabile pentru provocările cu care ne confruntăm la frontierele externe. În contextul mobilității crescute a persoanelor și a bunurilor, dublată de amenințări în creștere, cum ar fi terorismul și crima organizată, care fac parte din viața de zi cu zi, trebuie să asigurăm echilibrul corect între frontiere deschise și ușor de traversat dar, în același timp, securizate și controlate. Autoritățile de aplicare a legii trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru prevenirea și combaterea tuturor amenințărilor, pentru a face față oricăror provocări care pot apărea, inclusiv prin soluții IT&C adecvate, care sunt esențiale pentru asigurarea unui management eficient al frontierelor și al migrației.”, a transmis, înainte de reuniune, Carmen Dan, ministrul afacerilor interne, în numele Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene.

Printre cei care vor lua cuvântul în cadrul reuniunii se numără reprezentanţi ai Comisiei Europene, Direcţiei Generale Migraţie şi Afaceri Interne, Preşedintele Grupului  Consultativ al Sistemului de Intrare Ieşire (EES), precum şi reprezentanţi ai companiilor IN Groupe, IDEMIA, SITA, Secunet, Deloitte şi Vancouver International Airport.

Background

Despre eu-LISA

Agenția Uniunii Europene eu-LISA, înființată în 2011, gestionează sisteme de informații la scară largă în domeniul libertății, securității și justiției. În prezent, asigură funcționarea a trei sisteme la scară largă, și anume Eurodac, Sistemul de Informații Schengen (SIS) și Sistemul de Informații privind Vizele (VIS), asigurând servicii optime pentru utilizatorii finali și modernizând continuu sistemele pentru a răspunde noilor nevoi. Agenția sprijină astfel punerea în aplicare a politicilor UE în materie de gestionare a frontierelor, migrație și securitate internă.

În prezent, Agenţia planifică soluţii tehnologice pentru interoperabilitatea sistemelor, în perspectiva definitivării adoptării bazei juridice în viitorul apropiat. Acest lucru înseamnă că utilizatorii autorizaţi, cum ar fi ofiţerii de poliţie, funcționarii din domeniul  migraţiei şi poliţiştii de frontieră, vor avea acces mai rapid,  securizat și neîntrerupt la informaţiile de care au nevoie în activitate.

De asemenea, eu-LISA a fost însărcinată să dezvolte şi să gestioneze sistemul European de Intrare-Ieşire (Entry-Exit System) şi Sistemul European de Autorizare a Informaţiilor privind Călătoriile. Ambele sisteme vor fi, de asemenea, integrate în cadrul de interoperabilitate, precum și Sistemul European de Informaţii cu privire la Cazierele Judiciare ale cetățenilor ţărilor terțe (ECRIS-TCN), după adoptarea legislației necesare.

Mesele rotunde și atelierele de lucru eu-LISA

Agenţia are experiență în găzduirea şi derularea evenimentelor dedicate industriei de profil, care, în principal, s-au concentrat pe soluţii şi propuneri care vizează facilitarea şi avansarea aspectelor tehnice ce țin de esența activității eu-LISA. Organizat începând cu anul 2014, cu aproape 50 de participanţi, acest eveniment bianual a crescut şi mărime şi ca domeniu de activitate de-a lungul anilor, ajungând la peste 100 de reprezentanţi ai industriei de profil, ai ministerelor și ai autorităților de aplicare a legii naţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: