Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare..
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!
Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă…
Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni trişti
Şi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!
Gârboviţi de vreme, veteranii din municipiul Lupeni se sting, rând pe rând. Luna aprilie este luna în care ar trebui să ne readucem aminte de aceste candele sfinte care au clădit ţara şi ne-au adus libertatea. Mulţi dintre veteranii noştri au intrat în război datorită împrejurărilor vremii. Mulţi şi-au lăsat trupurile pe diferite meleaguri, departe, de ţară. Cei care au avut noroc şi i-a ajutat bunul Dumnezeu au reuşit să se întoarcă pe la casele lor, chiar dacă au îndurat şi ani de prizonierat în Siberia sau Transnistria.
Ei, veteranii noştri, din Lupeni, care au mai rămas doar opt, au dreptul şi meritul istoric de a purta titlul şi mândria onorabilă de veteran de război. O mână de ajutor au primit an de an din partea administraţiei publice locale din municipiul Lupeni, iar consilierii judeţeni au considerat ca toţi veteranii de război să devină „Cetăţeni de Onoare” ai judeţului Hunedoara. Trecând anii, mulţi după războiul din 1941-1945 au părăsit viaţa pământească şi este o onoare pentru noi, ca în luna aprilie să ne aducem aminte de ei şi să păstrăm un moment de reculegere pentru aceştia .
“Pentru veteranii noştri de război, care se află grija lui Dumnezeu, doresc să aibă zile liniştite, sănătate şi să primească din partea întregii comunităţi recunoştinţa noastră”, a ţinut să transmită primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă.
La 29 aprilie 1902, când se împlinea un sfert de veac de la decretarea, la 29 aprilie 1877, a mobilizării pentru războiul care avea să ducă la cucerirea independenţei de Stat a României, Regele Carol I a instituit, prin Înalt Decret, titlul de veteran de razboi.
“Titlul de veteran de război, cu sonorităţi grave şi solemne, pline de cinste şi de respect, nu este oferit de cineva anume la zile festive, ci se dobândeşte prin luptă şi jertfă, făcându-ţi exemplar datoria sfântă atunci când patria şi neamul sunt în primejdie şi te cheama să dai măsura iubirii ce le-o porţi”, a ţinut să ne declare Nicolae Pometescu, care, la cei peste 93 de ani ai săi încă îşi mai aduce aminte de camarazii săi de luptă şi de momentele grele prin care a trecut, ca să ajungă de pe Frontul de Est, înapoi în ţară.
Ţintuit la pat, preşedintele veteranilor de război din municipiul Lupeni ne-a precizat cu lacrimi în ochi că ar mai fi multe de spus, dar din păcate “memoria îmi joacă feste şi îmi este greu să mă concentrez”. Şi cu vocea tremurândă, ne-a recitat din nou din poezia pe care nu o va uita cu siguranţă niciodată şi o va duce dincolo, în lumea veşniciei, împreună cu el, unde se va întâlni cu camarazii săi. Un sentiment de vinovăţie mă încearcă în această perioadă, că nu am ştiut să fructifice ceea ce poate, acest venerabil veteran de război ar mai fi avut de spus. Iar mesajul de final al acestuia a fost ca “tânara generaţie să nu cunoască niciodată din ororile războiului şi consecinţele acestuia, care a lăsat multe văduve fără soţi, copii fără tată şi mulţi oameni mutilaţi ce şi-au dus crucea până la finele zilelor, de multe ori în mizerie şi uitaţi de lume”.
Angella Dumitraşcu
