Ziua Poliției Române, sărbătorită la Deva

               Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită în municipiul Deva, unde, poliţiştii hunedoreni s-au reunit pentru a marca 197 de ani de existenţă a Poliţiei Române ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au debutat prin oficierea, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta I.P.J. Hunedoara), a unei slujbe religioase de pomenire a tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie, pentru apărarea legii şi au continuat în sala amfiteatru a Poliţiei Municipiului Deva, unde, în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor instituţiilor partenere,a prefectului județului Hunedoara

Fabius Tiberiu KISZELY  și a suprefectului Dorin Bretean,  au fost premiaţi poliţiştii sau echipele care au câştigat diferitele competiţii sportive organizate cu prilejul Zilei Poliţiei Române.

Festivitatea a continuat, la sediul Poliţiei Municipiului Deva, cu avansarea, la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen, a 70 de ofiţeri şi agenţi de poliţie şi a culminat cu recunoaşterea excelenţei profesionale a celei mai bune structuri de suport, a celui mai bun colectiv de poliţişti, a celei mai bune subunităţi de poliţie şi, desigur, cu decernarea titlului de poliţistul anului.

De asemenea, a fost acordată o diplomă excelenţă doamnei comisar şef de poliţie Camelia Bălici, şefa Serviciului Financiar, pentru rezultatele deosebite obţinute pe linia asigurării suportului financiar necesar desfăşurării în condiţii optime a activităţii inspectoratului..Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii.

În urma deliberărilor, Serviciului Criminalistic a fost desemnat „cea mai bună structură de suport”, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost desemnată „cea mai bună subunitate de poliţie”, în timp ce Serviciul Rutier a fost desemnat „colectivul anului”. Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată inspectorului principal de poliţie NAGY OVIDIU IOAN  din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Deva.  Ofiţerul de poliţie este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din anul 2013, fiind absolvent al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București și al Cursurilor de Masterat organizate de Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia în specializarea „Științe Penale și Criminalistică”.

În cursul anului 2018, poliţistul a soluționat peste 110 dosare penale cu grad de complexitate ridicat, fiind felicitat, la sfârșitul anului 2018, de către conducerea inspectoratului ca urmare a identificării, în data de 08.09.2018, pe raza municipiului Deva, a unui tânăr bănuit de comiterea unei infracțiuni de agresiune sexuală împotriva unei minore în vârstă de șase  ani. Tot cu această ocazie, în holul central al Poliţiei Municipiului Deva  a fost deschisă publicului o expoziţie de pictură cuprinzând lucrări realizate de poliţista Alba Andreea, membră a  Uniunii Artiştilor Plastici şi o parte a colecţiei de timbre a comisarului şef de poliţie Negriu Eugen.

Manifestarea dedicată Zilei Poliţiei Române a continuat pe esplanada din faţa sediului I.P.J. Hunedoara, unde, cu începere de la ora 12:00, poliţiştii au prezentat o parte din dotările   tehnice şi autospecialele de intervenție ale I.P.J. (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate, şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier, cele ale structurilor de ordine publică şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale), dar şi un stand de prezentare a activităţii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.  Totodată, elevii unităţilor şcolare din municipiul Deva interesaţi în a urma o carieră de poliţist au avut ocazia de a primi informaţii de la ofiţerii Serviciului Resurse Umane privind oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Prin manifestările ce au avut loc în municipiile Brad şi Deva, poliţiştii hunedoreni au sărbătorit 197 de ani de tradiţie şi continuitate a activităţii Poliţiei Române în slujba legii, marcând astfel momentul istoric 1822, când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu – şeful poliţiei din acele timpuri primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă.

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: