„Guvernul pe care îl conduc a luat în piept provocarea şi vom demonstra că SE POATE!”

La FORUMUL INDUSTRIEI AUTO EUROPENE 2019,  care s-a desfăşurat  la Centrul Multifuncţional din Craiova a participat comisarul european pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri Elzbieta Bienkowska.  Reuniunea a  fost prezidată de  premierul Viorica Dancila şi se înscrie în seria evenimentelor organizate de Ministerul Economiei, pe durata exercitării Preşedintiei Consiliului Uniunii Europene.                             

Evenimentul şi-a deschis porţile la ora 9.00 şi s-a  bucurat de prezenţa a sute de persoane, înalţi oficiali din UE, precum şi specialişti din industria auto. Din delegaţia Guvernului României au făcut parte: Graţiela Gavrilescu – Vice Prim-Ministru şi Ministru al Mediului, Niculae Bădălău – Ministrul Economiei, Răzvan Cuc – Ministrul Transporturilor, Gabriel Leş – Ministrul Apărării şi Radu-Ştefan Oprea – Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Industria auto a fost reprezentată de către Vicepreşedintele Ford Europa – Andrew McCall, Preşedintele Ford România – Ian Pearson, Cristophe Dridi – CEO Renault România&Dacia, Erik Jonnaert – Secretarul General al Asociaţiei Europene a Producătorilor de Autoturisme şi Gabriel Sicoe – Preşedintele ACAROM.

„Europa trece prin schimbări majore, care lansează noi provocări pentru întreaga comunitate europeană – economice, sociale, politice. Este datoria noastră, a tuturor, să acţionăm rapid şi cu determinare, să fim proactivi şi implicaţi, să lucrăm împreună pentru a păstra rezilienţa economiei europene şi, implicit, a industriei auto. Ne aflăm într-unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării, la a cărei dezvoltare sectorul auto a avut un rol determinant. Evenimentul de astăzi este organizat sub Preşedinţia rotativă a Consiliului UE la Craiova tocmai pentru a sublinia importanţa acestei industrii pentru România. După cum vedeţi, am adus astăzi cu mine un număr mare de miniştri pentru că am dorit să transmit un mesaj puternic din partea Guvernului. Am venit în mijlocul dumneavoastră pentru ca împreună să găsim noi soluţii şi programe reciproc avantajoase. Guvernul vă susţine să vă dezvoltaţi, dumneavoastră creaţi noi locuri de muncă şi generaţi creştere economică şi, implicit, o viaţă mai bună pentru români.(…) După atâţia ani în care lucrurile au mers cu încetinitorul, Guvernul pe care îl conduc a luat în piept această provocare şi vom demonstra că se poate. Oamenii au dreptate. Au dreptate să fie supăraţi pentru ritmul în care s-a lucrat în acest domeniu, însă adevărul trebuie spus până la capăt: guvernările PSD au făcut peste 500 de km de autostradă din cei existenţi. În alte guvernări au fost zero  km. Să nu uităm că ministrul transporturilor din anul 1999, devenit apoi preşedintele României, ne spunea că nu avem nevoie de autostrăzi, ne ajung drumurile naţionale. Ne luptăm de ani de zile cu această mentalitate dar şi cu o serie de piedici puse parcă intenţionat de unii. Da, este o problemă esenţială pentru dezvoltarea viitoare a României, dar acest lucru nu îl putem rezolva decât punând umărul la acţiune, nu făcând circ şi declaraţii politice”, a declarat prim-ministrul României, Viorica Dăncilă.                                           Angella DUMITRAŞCU

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: