Cum îţi alegi baba. Primele nouă zile ale lunii martie sunt cunoscute în credinţa populară drept Babele. Acestea sunt foarte schimbătoare, semn că iarna îşi dă ultima suflare în lupta cu primăvara, atât de aşteptată de om şi natură.
Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfățișează că o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Pe noră o ajută un înger. Îi da o floare albă și îi spune să spele lâna cu ea.
Babă Dochia decide să plece cu oile la munte, fiind convinsă că venise primăvară pentru că-și văzuse noră cu floarea în mână. Ea își pune 9 cojoace de blană și urcă cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, plouă și i se udă cojoacele. Se dezbrăca rând pe rând de cojoace, iar când rămâne în cămașa, vine gerul și o îngheață. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire.
Exista aşadar credinţa conform căreia cum va fi ziua de Babe (frumoasă, întunecoasă, ploioasă, însorită), aşa va fi şi sufletul persoanei respective tot anul. În acelaşi timp, oamenii susţineau că anul agrar ce tocmai începea va fi similar cu baba aleasă. Astfel, o zi senină, călduroasă, va aduce celui care a ales-o bunăstare şi un suflet curat. Dacă baba era mohorâtă, rece ori ploioasă, anul va fi unul greu, iar inima îngheţată.
Bunicii noștri cunoșteau că primele zile din această luna sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbătoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun că mitul „babelor” este unul din cele mai importante mituri românești, cel al Babei Dochia. Există credința că Babă Dochia și-a luat numele de la Sfântă Mucenița Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie. (R.S.)
Lasă un răspuns