SENATORUL CRISTIAN RESMERIŢĂ CERE CA LA CEH SĂ FIE PE PRIMUL LOC SECURITATEA ŞI SIGURANŢA OAMENILOR

La solicitarea senatorului CRISTIAN RESMERIŢĂ în ședința de marți a comisiei pentru energie a Senatului, pe ordinea de zi s-a aflat dezbaterea situației Complexului Energetic Hunedoara.

             La lucrările comisiei au participat alături de membrii comisiei, reprezentanul Ministerului Energiei, secretarul de stat Doru Vișan, președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului de Administrație al CEH, Stamin Purcaru, reprezentanții Sindicatului Muntele, respectiv președintele executiv Alin Sîn și secretarul sindicatului Dorin Viezure, precum și parlamentari ai județului Hunedoara.

Acesta a tras de nenumărate ori semnale de alarmă, vizavi de situaţia în care se află CEH.  Lipsurile majore care existau şi încă există în cadrul abatajelor din minele din Valea Jiului care au avut consecinţe fatale, soldate cu accidentele de muncă mortale, petrecute în ultima perioadă, iar CEH este la un pas de a intra din nou, în insolvență, pentru că, pe rolul instanțelor de la Alba – Iulia și Deva sunt două dosare în care se cere declanșarea procesului de insolvență al CEH. Complexul Energetic Hunedoara a raportat pierderi, pe primele șase luni ale acestui an, în valoare de 164.566.544 de lei. Potrivit raportării, la data de 30 iunie 2018, CEH înregistra creanțe comerciale în sumă de 14.174.703 lei, iar datoriile comerciale către furnizori erau în sumă de 187.428.648 lei.

  În cadrul comisiei au avut loc discuții aplicate cu privire la problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara. Au fost stabilite soluții cu privire la: prelungirea activității Exploatărilor Miniere Lupeni și Lonea; asigurarea termoficării pe timp de iarnă, pentru Petroșani și Deva; – modalități de continuare a activității Complexului Energetic Hunedoara.

   În urma tuturor discuțiilor care au avut loc, comisia pentru energie va emite un raport pe care îl va prezenta primului-ministru al României, Viorica Dăncilă  si tuturor factorilor de decizie.

            ”Continuarea activității Exploatărilor Miniere Lupeni și Lonea este o prioritate pentru mine, dar  continuarea  activității celor două exploatări miniere cât și a  întregului Complex Energetic Hunedoara, trebuie să se facă punând pe primul loc securitatea și siguranța oamenilor”, a subliniat senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ.

Arthur Gărdescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: