Municipiul Lupeni a fost și anul acesta în atenția pelerinilor care au dorit să parcurgă Drumul Crucii. Și Cerul a plâns în această zi… însă vremea mohorâtă  nu le-a încercat credința și dragostea față de jertfa, pe care,  Mântuitorul nostru a făcut-o pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

       ”Ortodoxia străbună și graiul românesc; acestea ne-au dăruit conștiința unei identități inconfundabile. Greutățile prin care am trecut ne-au amintit permanent că există o fericire veșnică pe care ne-o face posibilă Învierea lui Hristos. Străbunii noștri au știut permanent un lucru, pe care noi, astăzi, îl neglijăm: că suntem trecători pe acest pământ. Viața este o punte; ea nu ți-a fost dăruită ca să îți construiești o casă pe ea, ci ca să o traversezi! Ei știau că sensul acestei vieți nu este în ea, ci dincolo de ea! Crezând aceasta, au trecut prin viață cu entuziasm, pentru că erau motivați de un ideal metafizic”, a transmis Episcopul Gurie, al Devei și Hunedoarei

  Lângă sfinţii părinţi, au participat la slujba religioasă  și la procesiune parlamantarii: Natalia Intotero – ministru pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Cristian Resmeriță și deputatul Laurențiu Nistor – președintele PSD Hunedoara, senatorul Carmen Hărău, Adrian David – privicepreședintele PNL Hunedora,  primari din Valea Jiului, etc.

Rând pe rând,  credincioşii au îngenuncheat şi au sărutat crucea cea mare, dar s-au închinat şi la moaştele Sfântului Irodion de la Lainici, adus la Lupeni, în Vinerea Mare de părintele stareţ, arhimandrit Ioachim Părvulescu.

Această cruce este toată sculptată cu aspecte din viaţa Mântuitorului şi Patimile Sale şi are în fiecare scenă redată câte o părticică din sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, care sunt inscripţionaţi pe laterala crucii. Mai mult, crucea are încrustată în ea şi o părticică din Lemnul Sfânt al Sfintei Cruci, din crucea originală, care a fost purtată de Mântuitor şi pe care a fost răstignit. Această părticică de lemn sfânt a fost adusă de la mănăstirea de pe muntele Sfântul Athos.  Sute de credincioşi au plecat apoi în procesiune pe Drumul Crucii.

   Chiar dacă vremea a fost una posomorâtă cu ploaie și frig, credincioșii au parcurs întregul drum către Golgota Văii Jiului în smerenie și cu credința că, toate greșelile făcute le vor fi iertate de ”Mielul lui Dumnezeu”, care a luat asupra sa toate păcatele lumii.

Biserica ne invită astăzi să învățăm lecția de dragoste a Mântuitorului Hristos, Care S-a lăsat răstignit de oameni, deși putea chema în ajutor 12 legiuni de îngeri, care să îi spulbere pe rău-făcători. Dragostea ne cere să fim buni, chiar și atunci când am putea fi răi.

            ”Doar o singură dată în an, în  Vinerea Mare credincioşii se pot închina la cele 14 moaşte de sfinţi părinţi, care sunt încastrate pe cruce. Reconstituirea Drumului Crucii reprezintă pentru mine ca principal organizator, izbăvirea de păcate, deoarece, consider că toţi aceia care participă la refacerea drumului lui Cristos, sunt iertaţi de toate păcatele. Urcând pe Drumul Crucii putem să medităm de asemenea la suferinţele la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea tuturor păcatelor săvârşite de noi”,  a ținut să ne declare și inițiatorul procesiunii, Emil Părău.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, administraţia publică locală împreună cu principalul organizator al pelerinajului religios au mobilizat Jandarmeria, Poliţia locală, Salvamontul și  Crucea Roşie  Lupeni, care,  și-au făcut cu toții, pe deplin,  datoria ce le-a fost încredințată.

    Cel de-al 19 – lea pelerinaj al Drumului Crucii,  are loc în anul Centenarului național. Este de datoria mea să închei articolul, cu  un fragment din Pastorala Episcopului Gurie, al Devei și Hunedoarei, în care se vorbește  despre dragostea față de țară și popor, de nobila datorie de a ne păstra nealterate: CREDINȚA ȘI ȚARA!

”Mântuitorul, înainte de Răstignire, în Grădina Ghetsimani, S-a rugat „ca toți să fie una” (Ioan 17, 22). Noi, românii, am ajuns „una” într-un singur stat, în binecuvântata zi de 1 Decembrie 1918, dar nu am păstrat integrală moștenirea, nu am pus pecetea definitivului pe această măreață realizare. Aceasta, poate și pentru faptul că am uitat avertismentul Regelui Mihai I al României, plecat recent dintre noi, în lumea Veșniciei: „Țara aceasta nu-i a noastră, ci am împrumutat-o de la urmași!”. Deci nu putem face orice din ea; este un tezaur ce se cuvine să îl păstrăm spre a-l înmâna urmașilor, descendenților, nu pentru a-l risipi. Câți dintre noi nu ne-am dori ca, după ce murim, căsuța în care am locuit să rămână copiilor noștri drept moștenire, nu să o vindem în timpul vieții și totul să se risipească, lor nerămânându-le nimic? Așa se cuvine să gândim și despre Țară. Numai așa, la Dreapta Judecată, vom putea spune, cu mâna pe inimă: „Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu!” Altfel, copiii vor fi departe, rătăciți și înrăiți, iar inima noastră pustiită(…) Dumnezeu să ne dăruiască înțelepciunea de a merge în direcția bună, neuitând că dincolo de această viață ne așteaptă Judecata și Viața cea fără de sfârșit! Înțelepciunea ne va ajuta să călătorim pe acest pământ permanent cu Dumnezeu, Protectorul nostru din umbră, Cel Care a demonstrat că ne iubește atât de mult, dăruindu-ne, în 1918, un triumf neașteptat: o Românie mult mai mare decât cea pe care o avem acum!”

Angella Dumitrașcu