Cetate, o echipă de elevi

            În seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal evoluează și două echipe din județul Hunedoara, respectiv CNS Cetate Deva și ACS Șirineasa, echipă „adoptată” de municipiul Petroșani.

Devenii se pregătesc asiduu pentru retur, cu intenția declarată de a-și îmbunătăți situația din clasament, în care, după prima jumătate de campionat, se află pe poziția a șaptea, cu 21 de puncte, cu 15 mai puțin decât liderul ACS Șirineasa.

În mod firesc, în pauza competițională unii jucători au plecat, iar alții au venit la Deva. „În linii mari, am stabilit lotul pentru retur. Pe lângă jucătorii rămași, au venit la CNS Cetate Deva și sunt legitimați, cu acte în regulă, portarii Victor Gîrlea (fost la ACS Șirineasa) și Huzum (de la Șoimul Băița), acestuia expirându-i împrumutul, fundașii Tornai (ASA Târgu Mureș), Tătaru (Academica Clinceni) și Cornea (Sportul Snagov), mijlocașii Voineag (Sportul Snagov) și Cârlejan (ASA Târgu Mureș) și atacantul Bedea (ACS Şirineasa). De asemenea, au fost promovați de la echipa de juniori fundașul Teodorescu și mijlocașii Bogdan și Ploscar și, tot de aici, îi avem în vedere pe portarul Stănici și atacantul Tarța. De altfel, jumătate de echipă este formată din elevi de la CNS Cetate și, pe această cale, doresc să subliniez buna relație pe care o avem cu conducerea școlii, și îi mulțumesc profesorului Adrian Liga, directorul acestei instituții de învățământ, pentru această colaborare. Este posibil să mai transferăm doi jucători, putând fi vorba chiar despre reveniri la echipă”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al celor de la CNS Cetate Deva.

Până acum devenii au susținut patru jocuri de pregătire, toate în deplasare, pierzînd la ASU Poli Timișoara (0-3), Metalurgistul Cugir (0-2) și ACS Ghiroda (2-4) și remizând cu ACS Șirineasa (2-2). Sâmbătă, în ultimul joc înainte de începerea campionatului, vor juca pe terenul celor de la FC Avrig.

În prima etapă din retur Deva va juca în deplasare, la Național Sebiș.

Lotul pentru retur al celor de la CNS Cetate Deva

Portari: Apostol, Gârlea, Huzum, Stănici

Fundași: Tornai, Kelemen, Tătaru, Teodorescu, Șoit, Coteț, Cornea, Doboș

Mijlocași: Lupu, Cârlejan, Boldea, Moț, Bogdan, Voineag, Ploscar, Bărculeț

Atacanți: Bedea, Cristian, David, Leucian, Tarța.

Antrenori: Sorin Cornea (principal), Elek Szemely (secund), Iosif Magyari (portari)

Staff-tehnic și administrativ: Romolus Gabor (director tehnic), Daniel simina (președinte), Daniel Haidiner (director sportiv), Cristian Gîț (organizator de competiții), Ioan Răfăilă (maseur), Ioan Varga (magazioner).(L.J.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: