Archive for ianuarie 2025

Programul național „Masă sănătoasă” continuă

   Peste 500.000 de preșcolari și elevi din învățământul preuniversitar vor beneficia și în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar. Read more

Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să aibă loc într-un mod echitabil

    Socialiștii și democrații susțin că ”Busola Competitivității”  nu reușește să ofere soluții la provocările actuale și viitoare și se ascunde în spatele mantrei simplificării,  o potențială întoarcere la standardele UE. Read more

Desființarea unor posturi contravin normelor SSM

            Legat de disponibilizările din companie, liderul Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, nu a fost informat despre modul în care se vor face acestea, decizia fiind doar a Consiliului de Administrație care a răspuns cerințelor  de restructurare ale Ministerului Energiei. Read more

”Aportul cărbunelui la menținerea securității și stabilității sistemului energetic este semnificativ”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că România îşi propune prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune, până în 2048,  în condiţiile în care nu are cu ce să le înlocuiască în acest moment. Read more

Fără angajări și disponibilizări la CEVJ, în 2025

              În prima sa conferință de presă, pe anul 2025, noul director general, economistul  Eduard Mija a prezentat pe larg situația actuală la nivelul Complexului Energetic Valea Jiului și a prezentat principalele sale obiective pe anul în curs, dezvoltarea și reînnoirea echipei, un pas pentru modernizarea și eficientizarea activității. Read more

Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației

Marți, 28 ianuarie 2025, a avut loc ședința de constituire a Organizației de Management al Destinației (OMD) Valea Jiului. Evenimentul a reunit reprezentanții celor șapte membri fondatori în Adunarea Generală, precum și persoanele desemnate să formeze Consiliul Director al organizației. La ședință a participat și domnul Alexandru Kelemen, director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată (ADTI) Valea Jiului, subliniind importanța strategică a acestui demers pentru regiune. Read more

Maria Grapini a cerut explicații Comisiei Europene, pe tema supravegherii și protejării bugetului european

           Europarlamentarul Maria Grapini a transmis Comisiei Europene, în luna noiembrie a anului trecut, o solicitare de răspuns scris pe tema supravegherii și protejării bugetului european. Comisarul pentru acţiune climatică,Wopke Hoekstra, răspunde eurodeputatului S&D! Read more

Se caută cele bune soluții care să fie sustenabile pe termen lung

O delegație a Guvernului condusă de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan-Radu Oprea, a avut la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții asociațiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și cu cei ai sindicatelor din domeniile sănătate și asistență socială, feroviar, silvic, minerit, siderurgic, aeronautic, administrativ și asociații ale revoluționarilor. Read more

Minerii amenință cu greva în CEVJ

          În urma întâlnirii ce a avut loc între SINDICATUL MUNTELE și Ministrul Energiei,  Sebastian Burduja  în ceea ce privește aplicarea ”ordonanței trenuleț”  în Complexul Energetic Valea Jiului, s-a ajuns la concluzia că este necesară o întâlnire la nivelul Guvernului,  cu reprezentați ai ministerului finanțelor și ai ministerului energiei pentru a găsi o soluție. Read more

Hora Unirii sus în stațiunea Straja

             Turiștii, reprezentanții administrației publice locale, investitori, salvamontiști, dar și localnici din municipiul Lupeni  au celebrat Ziua Unirii Principatelor Române printr-o mare horă, a FRĂȚIEI și unității naționale, sus în Stațiunea Straja,  cu ocazia acestei zile importante, iar imagini ale evenimentului au fost postate pe mai multe pagini de socializare. Read more

Activitatea de cercetare, o prioritate pentru cei de la INSEMEX

        Din domeniile de specializare inteligentă la nivel național, în STRATEGIA DE DEZVOLTARE a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INSEMEX și Planul Multianual de Dezvoltare Instituțională 2023-2026 sunt aplicabile următoarele domenii și subdomenii: Read more

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe platoul de pe Vârful Straja

                 Ziua Unirii Principatelor Române va fi celebrată vineri, 24 ianuarie 2025, de Primăria municipiului Lupeni, Salvamont Lupeni și Asociația Pro Straja,  începând cu ora 12.00, pe platoul de pe Vârful Straja, la 1868 m altitudine, unde se va încinge o HORĂ A UNIRII. Read more

Mii de turiști la Straja în weekenduri

          Dacă visezi la o vacanță activă pe zăpadă, Stațiunea Straja din județul Hunedoara este destinația perfectă pentru o escapadă montană. Read more