Activitatea minieră din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara – S.A. în insolvență, va intra într-un program de reducere treptată a exploatării cărbunelui pentru implementarea măsurilor de decarbonizare, cu inițierea lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului ca metodă de prevenire a riscurilor până la finele anului 2030, urmând ca până la sfârșitul anului 2032 să se deruleze etapele de închidere subterană, ecologizare a suprafețelor și redarea lor în circuitul natural. Read more
Archive for septembrie 2022
Creșă nouă în municipiul Lupeni
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Read more
TERMOCENTRALA DE LA PAROȘENI, ÎN PERICOL DE A FI ÎNCHISĂ!!!
În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o, senatorul social democrat Cristian Resmeriță aduce la cunoștința opiniei publice ultimele decizii pe care ministrul Energiei, girat de premier le face prin inițierea unei ordonanțe 108/2022 prin care, TERMOCENTRALA PAROȘENI VA FI ÎNCHISĂ până cel târziu în 31 DECEMBRIE 2030. Aceiași ordonanță prevede și închiderea exploatărilor miniere, în primă fază cea de la Lupeni și Lonea și mai apoi, cele de la Livezeni și Vulcan. Read more
Cinematograful “CULTURAL”, modernizat, întregește proiectul ”LUPENI – CAPITALĂ CULTURALĂ”
Cetățenii municipiului Lupeni se vor putea bucura, în curând, de o nouă investiție pentru ei, un cinematograf modern, reabilitat din temelii și modernizat cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții. Read more
Delegația din KECEL revine la LUPENI
În perioada 15-25 septembrie 2022 se desfășoară cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Maghiare ale județului Hunedoara, cu evenimente în aer liber, concerte live, târguri, expoziții, programe literare și culturale, programe pentru copii, evenimente gastronomice și de păstrare a tradițiilor maghiare, competiții sportive și excursii tematice care vor avea loc în cele nouă localități hunedorene. Read more
20 de principii ale PILONULUI EUROPEAN AL DREPTURILOR SOCIALE
Cele 20 de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale sunt menite să ne ghideze către construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și bogate în oportunități. Comisia a prezentat deja mai multe acțiuni bazate pe fiecare principiu al pilonului, o serie de alte acțiuni suplimentare fiind planificate pentru o și mai mare consolidare a drepturilor sociale în UE. Read more
”Ritmul cu care se iau decizii de la „vreau” și „trebuie”, până la măsuri concrete, este foarte lent”
În fiecare lună septembrie, președintele Comisiei Europene se prezintă în Parlamentul European pentru a discuta cu deputații ce a făcut Comisia în ultimul an, ce intenționează să facă în anul următor și care este viziunea asupra viitorului. Este ceea ce numim dezbaterea cu privire la starea Uniunii Europene sau SOTEU. Read more
Raportul privind „Noua strategie forestieră pentru 2030” a fost votat de plenul Parlamentului European și aduce noutăți pentru sectorul silvic
Noua strategie a UE pentru păduri pentru 2030 este una dintre inițiativele emblematice ale Pactului Verde european și se bazează pe Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030 și a neutralității în 2050. Read more
Continuăm investițiile pentru un LUPENI CURAT!
Primăria Municipiului Lupeni a depus un proiect pentru construirea de INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE. Read more
Canalizare și pe alte străduțe din Lupeni
După investițiile care se vor face la rețeaua de canalizare a municipiului Lupeni, putem spune că localitatea va fi prima din țară, care va beneficia de astfel de servicii. 24 de străduțe vor beneficia de rețea de canalizare. Read more
Oaspeții din proiectul NET4EU vor ajunge în luna noiembrie la Lupeni
Este cât se poate de evident faptul că, trăim într-o lume în care, valorile democratice europene au fost afectate, după cei doi ani, în care ne-am confruntat cu epidemia de Covid și, mai apoi, declanșarea războiului din Ucraina, ce a generat, acum, la nivel european o criză energetică, de amploare și nu numai. Cele două războaie mondiale (1914-1918, 1939-1945) au devastat Europa iar acum războiul din Ucraina, a adus noi provocări pe bătrânul continent, care, iată, după 77 de ani, se confruntă cu un mare număr de emigranți, în special femei și copii, care au găsit adăpost și casă nouă în Uniunea Europeană. Read more
Sâmbătă, 17 septembrie, Ziua Națională de Curățenie 2022
„Let’s Do It, Romania!” se pregătește de cea de-a 9 – a ediție a Zilei de Curățenie Națională, eveniment care va reuni sute de voluntari ce se vor implica, sâmbătă, 17 septembrie, în strângerea deșeurilor din natură. Read more
Continuă procesul de digitalizare a serviciilor publice din Primăria Municipiului Lupeni
Palatul Cultural a găzduit, miercuri,14 septembrie, lansarea unui alt proiect european, de interes pentru comunitatea lupeneană, care va contribui la eficientizarea administrației publice locale. Read more