În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, în urma votului consilierilor județeni prezenți, doamna Cosana Vinca, în vârstă de 88 de ani, din satul Cerișor, comuna Lelese, a primit cea mai înaltă distincție a județului, titlul de „Cetățean de Onoare” în semn de recunoștință pentru întreaga contribuție adusă la păstrarea și valorificarea cântecului popular și a culturii tradiționale din Ținutul Pădurenilor. Read more
Archive for decembrie 2021
Nestor Hunedoreanul este noul episcop al Devei și Hunedoarei
La numai 10 de luni de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfințitul Părinte Nestor în demnitatea de episcop vicar al Devei și Hunedoarei, înaltul for al BOR l-a ales, prin vot secret, astăzi, 16 decembrie 2021, la Reședința Patriarhală, ca episcop al Devei și Hunedoarei, în urma vacantării locului, după decesul Preasfințitului Gurie. Read more
Din ianuarie crește valoarea punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, Ordonanța de urgență pentru majorarea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari, începând cu luna ianuarie a anului viitor. Read more
Rutele cultural turistice, oportunitate de dezvoltare a VĂII JIULUI
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este membru al Acordului Parţial Extins, conform Legii nr. 59/2013, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei. Read more
Guvernul a aprobat majorarea alocației de stat pentru copii și acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi
Guvernul a decis ca, începând cu luna ianuarie, alocația de stat pentru copii să fie majorată și să se acorde, în mod excepțional, o indemnizație suplimentară pentru persoanele cu dizabilități. Read more
Construit de rideri pentru rideri
Nation Spot Platou Snowpark a fost construit în luna februarie a anului 2018, ca inițiativă a unui grup de snowboarderi și schiori din stațiunea Straja Hunedoara, din dorința de a practica sărituri și de a își dezvolta ablilitațile pe schi și snowboard, într-un mediu sigur si bine organizat, acasă. Read more
Bun Burger pe pârtie la Straja
Vești bune ne parvin din Straja. De-a lungul anilor s-a lărgit paleta de servicii și de prestări servicii oferite de diferiți agenți economici sau ong-uri, iubitorilor sporturilor de iarnă și ai muntelui. Iată că, din acest sezon, un nou investitor din Timișoara vine în sprijinul iubitorilor sporturilor de iarnă și a burgerilor. În data de 18 decembrie, aceștia vor deschide oficial locația din stațiunea Straja. Read more
Bani pentru UAT-urile hunedorene
Consiliul Județean Hunedoara a fost convocat luni, 13 decembrie 2021, într-o ședință extraordinară în sistem videoconferință. Unul dintre proiecte aflate pe ordinea de zi, a fost repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a impozitului pe venit, corespunzător cotei de 6% prevăzută în Legea bugetului de stat pe anul 2021, nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare. Read more
Patrimoniul cultural, industrial și social, importante pentru Valea Jiului
Efortul transformării regiunii Valea Jiului dintr-o zonă monoindustrială într-una cu economie diversificată, dintr-o zonă cu populație îmbătrânită, dominată de fenomenul migrației tinerilor, într-una pe care liceenii și studenții să o prefere pentru continuarea studiilor și dezvoltarea unei cariere, dintr-o zonă puțin cunoscută la nivel național și internațional, cu o imagine mai degrabă negativă, într-una cu o identitate bine definită și atractivă, are în centrul său punerea în valoarea a patrimoniului cultural, industrial și social local, dezvoltarea integrată a turismului, organizarea și promovarea de evenimente cultural-sportive relevante, consolidarea infrastructurii de tabere școlare și de agrement, realizarea de activități de regenerare urbană prin participarea activă a localnicilor, stimularea industriilor creative, sprijinirea producătorilor, meșteșugarilor și creatorilor din Vale, promovarea specificului local. Read more
Vin banii pentru minerii disponibilizați
La propunerea Ministerului Energiei în ședința de guvern de săptâmâna trecută a fost adoptată HOTĂRÂREA pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A. Read more
Sprijinul pentru pensionari pe perioada de iarnă este susținut de coaliția de guvernare
Deputatul PSD Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a anunțat marți, 14 decembrie 2021, că sprijinul pentru pensionari pe perioada de iarnă este susţinut de coaliţia de guvernare, iar ordonanţa care reglementează această măsură intră marţi în procesul de avizare. Read more
Se fac plățile finale de la APIA către fermieri
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 02 decembrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021. Astfel, până în acest moment au fost autorizați pentru plata finală un număr de 444.693 fermieri, ceea ce reprezintă 54,63% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili. Suma totală autorizată la plată este de 137.667.515,57 euro. În Anexă este prezentată situația plăților autorizate de către fiecare Centru județean al APIA. Read more
Mașinile care vor fi parcate ilegal pe domeniul public din Lupeni vor fi ridicate
Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se bucure de zăpadă în această stațiune montană – cea mai căutată din județul Hunedoara, Primăria Municipiului Lupeni a anunțat că va asigura transportul gratuit de la parcarea din zona Agrement și până la baza telegondolei, în limita disponibilității mijlocului de transport. Read more
















