Archive for martie 2019

„Guvernul pe care îl conduc a luat în piept provocarea şi vom demonstra că SE POATE!”

La FORUMUL INDUSTRIEI AUTO EUROPENE 2019,  care s-a desfăşurat  la Centrul Multifuncţional din Craiova a participat comisarul european pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri Elzbieta Bienkowska.  Reuniunea a  fost prezidată de  premierul Viorica Dancila şi se înscrie în seria evenimentelor organizate de Ministerul Economiei, pe durata exercitării Preşedintiei Consiliului Uniunii Europene.                              Read more

APIA a început plăţile către fermieri

         Printr-un comunicat de presă, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, anunţă că, începd din data de 20 martie  a.c. au început să se facă plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT-uri) atât pentru vegetal,  cât şi pentru sectorul zootehnic. Read more

Bucureştiul găzduişete reuniunea Grupului parlamentar de control comun al Europol

Clubul de Presă VALEA JIULUI va fi prezent la eveniment!

   Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, va fi, luni, 25 februarie, în capitală, la cea de-a patra reuniune a Grupului parlamentar de control comun privind Europol (JPSG), fiind membră a JPSG, structură ce reprezintă o formă unică de control asupra funcţionării Europol de către Parlamentul European, împreună cu parlamentele naţionale. Read more

RAR lansează aplicația „ISTORIC VEHICUL”!

              Puteți afla în timp real informații esențiale despre un vehicul înregistrat în baza noastră de date

                      Aplicația dezvoltată de RAR se accesează GRATUIT!

         Începând de astăzi, orice persoană care deține sau intenționează să achiziționeze un vehicul poate verifica istoricul acestuia (condiția fiind ca mașina să fi trecut cel puțin o dată pe la RAR), prin accesarea site-ului oficial al Registrului Auto Român www.rarom.ro. Read more

„Ziua Mondială a Sindromului Down (WDSD)”- 21 martie 2019

       „Nu lăsăm pe nimeni în urmă“ – „Nu lăsa pe nimeni în urmă în educație” 

        Ziua Mondială a Sindromului Down celebrată anual în 21 martie, a ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.

Potrivit site-ului www.sindrom-down.ro, sindromul Down este o dispunere cromozomială naturală, care a făcut parte întotdeauna din condiția umană, fiind universal prezent în toate națiile, genurile și mediile socio-economice, deși există o mare variație a acestei incidențe în întreaga lume. Read more

PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția 151

Șlefuitorul de talente

         La următoarea ediție a campaniei „Premianții fără premii” vă invităm să cunoașteți un om care face parte din peisajul cultural al municipiului Deva de peste jumătate de secol. Fie că vorbim despre activitatea sa didactică din postura de profesor la Liceul „Sigismund Toduță”, fie că avem în vedere prezența sa pe scenele diferitelor festivaluri organizate în județ, Micola Francisc dovedește dragostea sa față de actul artistic și devotamentul pentru pregătirea elevilor în lupta lor de a face performanță în muzică. Read more

„Program deplasări în Valea Jiului în vederea evaluării / reevaluării persoanelor cu handicap adulţi şi copii și eliberării biletelor de transport – luna aprilie 2019”

       Evaluarea şi reevaluarea persoanelor cu handicap, adulţi şi copii, se face, în conformitate cu prevederile legale, de către specialiştii din cadrul Serviciilor de Evaluare Complexă, formate din medici de specialitate, asistent social, psiholog, psihopedagog, instructor de educaţie, inspectori de specialitate. Read more

Ziua Mondială a Sănătăţii Orale – 20 martie 2019

               Ziua Mondială a Sănătăţii Orale se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 20 martie. Cu această ocazie se promovează în lumea întreagă importanţa igienei orale pentru întregul organism şi sunt menţionate beneficiile unei sănătăţi orale foarte bune, la orice vârstă. Read more

Consiliul Judeţean Hunedoara continuă demersurile pentru ecologizarea albiei pârâului de pe Valea Albă

În continuarea demersurilor inițiate săptămâna trecută de președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea-Flaviu Bobora, marți, 19 martie a.c., la Sarmizegetusa Regia, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției Silvice, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Deva, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal” și ai Serviciului Public Administrarea Monumentelor Istorice (SPAMI), dar și cu reprezentantul operatorului cu care se derulează contractul de întreținere a DJ 705A Costești – Sarmizegetusa Regia. Read more

Au fost reluate lucrările la construcția noului bloc ANL din municipiul Lupeni

          La Lupeni,  ziua și lucrarea. Dacă ieri scriam despre reluarea lucrărilor la bulevardul Tudor Vladimirescu, iată că, astăzi, o altă lucrare de mare anvergură îşi reia cursul. Asta, deoarece au fost reîncepute lucrările la construcţia noului bloc ANL din municipiul Lupeni. Read more

Senatorul Cristian Resmeriță, preocupat, din nou, de soarta minelor Lupeni și Lonea

       Senatorul Cristian Resmeriţă readucea, de nenumărate ori, în atenţia opiniei publice situaţia gravă cu care se confrunta Complexul Energetic Hunedoara. Acesta cerea în mod imperativ să se ia măsurile necesare pentru recuperarea creanţelor neîncasate, de cei de la CEH şi cerea deplasarea Corpului de Control al primului ministru la CEH pentru verificarea prejudiciilor create, de fosta administrație. Read more

Primarul Lucian RESMERIŢĂ a dat startul pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Bulevardului TUDOR VLADIMIRESCU din municipiul LUPENI

         Odată cu încălzirea vremii, edilii din Lupeni au dat startul la lucrările celui mai mare proiect de investiţii, finalizarea asfaltării Bulevardului principal, Tudor Vladimirescu. Începută anul trecut, asfaltarea s-a oprit din cauza venirii sezonului de iarnă, în zona Spitalului Municipal, aşa cum a fost planificat. Read more

Armonii Cromatice la Galeria de Artă Iosif Tellmann din Lupeni

          Galeria de Artă Iosif Tellmann din municipiul Lupeni găzduiește de sâmbătă, 16 martie, expoziția ”Armonii Cromatice”, aflată la cea de-a patra ediție. Pe simeze expun cei mai buni dintre artiștii plastici ai Văii Jiului, dar și din alte localități ale țării precum Arad, Timișoara, Craiova, București, etc. Read more