800.000 de femei incluse în Programul Național de Oncologie

            Oncologia este una dintre patologiile foarte sensibile cu adresabilitate mare și creștere exponențială a numărului de cazuri noi. Chiar dacă Programul Naţional de Oncologie derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate este unul destul de generos, care acoperă zona de medicamente, acesta trebuie extins pe mai multe paliere pentru a acoperi toate nevoile pacientului bolnav de cancer.

În premieră, pe parcursul a cinci ani, peste 30.000 de femei vor beneficia gratuit de servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a cazurilor confirmate cu leziuni mamare incipiente. Jumătate dintre femeile care beneficiază de acest program aparțin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile vor beneficia de acest program. De asemenea, peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 – 64 ani urmează a beneficia de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau), precum şi de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament și reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică, etc. Vor fi finanţate și achiziţii de echipamente, precum şi servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile (ex. costuri de transport etc.). Cele două programe chiar dacă sunt regionale,  vor aduce beneficii importante în domeniul sănătății publice. În privinţa mortalităţii prin cancer cervical, ţara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu un risc de deces (10,8/100 0000) de trei ori mai mare faţă de media europeană şi de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală şi de Est. Cauza situaţiei alarmante din România este lipsa de aderenţă a populaţiei feminine la screening, deşi din 2012 este în vigoare Programul Naţional de Screening privind Cancerul Cervical ce a comunicat o rată de acoperire a populaţiei ţintă de numai 8-12%. Eforturile educaţionale în privinţa factorilor de risc trebuie să devină o preocupare centrală a promotorilor sănătăţii. Prevenţia prin practicarea testării Babeş -Papanikolaou după un calendar adaptat vârstei şi factorilor de risc istorici sau actuali trebuie să devină un obiectiv vital al medicinii de familie şi al fiecărei persoane de gen feminin.

Situatia PN IV.1 de depistare precoce a Cancerului de Col Uterin la nivelul judeţului Hunedoara: Indicatorii realizaţi în anul 2017 = 204 (din care 98 cazuri testate complet, iar 106 cazuri reprezintă femeile eligibile care au primit formularul FS1, dar nu s-au prezentat la medicul recoltor pentru a finaliza testarea completă), cazuri testate Babeş-Papanicolaou cu formularul FS1 completat în integralitate, (negative = 89; pozitive =9), astfel: a) Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva = 53 (negative = 52, pozitive = 1); b) Spitalul Municipal “Al.Simionescu” Hunedoara = 39 (negative = 34, pozitive = 5); c) Spitalul de Urgenţă Petroşani = 6 (negative = 3, pozitive = 3); d) Spitalul Municipal Lupeni = 0.

Angella Dumitrașcu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: