,,Este de datoria noastră de a aprecia aceste valori, de a le respecta şi a le face cunoscute”

   Sala de marmură a Primăriei Petroşani a găzduit de ziua Micii Uniri un eveniment deosebit în care, autorităţile locale au ţinut să decerneze trei titluri de “Cetăţean de onoare”, laureaţilor care s-au remarcat de-a lungul timpului şi şi-au pus amprenta în domeniile pe care le-au reprezentat. Au fost premiaţi, decanul de vârstă al inginerilor mineri din România, dr. ing. Ioan Ranţa, prof. emerit dr. Ioan Piso, un mare istoric şi cel care a contribuit la descoperirile arheologice din ţară, şi prof. univ. dr. Ovidiu Bordula, un expert al proiectelor de conservare – restaurare.

În intervenţiile lor, aceştia  au rememorat file din istoria  Văii Jiului şi din activităţile pe care le-au desfăşurat de-a lungul carierelor fructuoase pe care le-au avut.

“Este un moment important în comunitatea noastră şi pentru întrega Românie. Este o zi importantă pentru noi, şi este un moment şi o zi deosebită pentru noi, pentru că îi sărbătorim pe “Cetăţenii de onoare” ai municipiului Petroşani. Pentru mine este o onoare  pentru a înmâna aceste titluri simbolice unor oameni  de un asemenea calibru din punct de vedere intelectual şi profesional şi cu acest prilej am aflat şi foarte multe lucruri, despre Petroşani şi istoria acestor locuri. Cred că este datoria noastră, a celor care  suntem vremelnic în aceste funcţii, de a aprecia   aceste valori  şi de a le respecta  şi a le face cunoscute, în primul rând, tinerei generaţii.  Este o mare mândrie pentru noi toţi să fim contemporani ai unor oameni de excepţie, care ne-au reprezentat şi ne reprezintă cu cinste în elita intelectualităţii din România, dar m-am convins încă o dată, astăzi, că avem multe de învăţat de la domniile lor şi că putem utiliza experienţa profesională pe care o au în derularea unor proiecte comune, pentru punerea în valoare a întregii noastre comunităţi locale. Le-am mulţumit şi le mulţumesc încă o dată pentru remarcabilul lor exemplu şi ataşament faţă de comunitatea Petroşaniului”, a spus celor prezenţi, Tiberiu Iacob Ridzi, pimarul municipiului Petroşani.

Partea a doua a evenimentului dedicat aniversării Micii Uniri,  a cuprins mai multe momente artistice susţinute de elevi ai Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” (coodonatori prof. Ştefania Manea şi Dorin Răduţi), ai Colegiului Naţional de Informatică “Carmen Sylva” (coordonator prof. Bogdan Wilk), ai Colegiului Tehnic “Dimitrie Leonida” (coordonatori prof. Ruxandra Coman, Cristina Ilioni şi Bianca Pato) şi ai Colegiului Economic “Hermes” (coordonator prof. Doina Ţopescu). Puse în faţa faptului împlinit, Marile Puteri  din secolul trecut, au avut brusc de a face cu două principate conduse de acelaşi domnitor. Marele merit al lui Cuza a fost că a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua ţară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima Constituţie. În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reuşit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominaţie       austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.(A.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: