Cupa „Tabere Straja” – la finele acestei săptămâni

  Staţiunea Straja va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni prima competiţie sportivă din acest an. Condiţiile sunt excelente, pârtiile sunt numai bune pentru organizarea unor astfel de evenimente.

Cupa Tabere Straja  va avea două probe:

  1. Chinese downhill – schi şi snowboard.

Traseu: Start de pe vârful Mutu cu sosire în zona îmbarcării teleschiului 5,  concursul  începe de la orele  10:00.

Categorii: Open, masculin şi feminin, schi şi snowboard.

Conform regulamentului, cine ajunge primul la sosire câştigă, totodată nu sunt permise contactele fizice între participanţi.

  1. Slalom paralel – schi alpin si snowboard.

Traseu: Vom monta  două slalome identice pe Pârtia Constantinescu, în dreapta teleschiului 3, cu startul din zona Crucii Eroilor şi cu sosirea în zona îmbarcării teleschiului 3.

Categorii schi, masculin şi feminim: – 2013- 2010; 2009-2005;  2004-1999; 1998-1990; 1989-1977;  1976-1950.

Categorii snowboard, masculin şi feminim:  2009-2004;  2003-1997;  1996-1986;  1985-1950;

Conform regulamentului adoptat, va fi sistemul piramidal, astfel încât câştigătorul de la fiecare întrecere va trece în etapa următoare, excepţie făcând etapa semifinalelor, unde pierzătorii se întrec în finala mică pentru locul 3. O categorie poate fi validă cu minim patru concurenţi. Înscrierile se fac la Recepţia Şcolii de Schi şi Snowboard din  Straja, pe 26 ianuarie sau în ziua concursului, între orele 8:30 şi 9:15 pentru proba de Chinese Downhill şi între orele 9 şi 10:30 pentru proba de Slalom Paralel.     Elena Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: