La Lupeni a ,,nins” cu amenzi

           Prima ninsoare mai abundentă l-a luat din nou prin surprindere pe operatorul economic care se ocupă de deszăpezirea municipiului Lupeni.  Pentru acest lucru, primarul municipului, Lucian Resmeriţă, după ce a făcut un tur prin localitate, a hotărât sancţionarea acestuia. Acesta a reamintit de nenumărate ori, atât în intervenţiile publice cât şi pe teren că, cei care nu-şi vor face treaba vor fi amendaţi. Atât de surprinşi sunt săracii administratori de drumuri că nu au ţinut cont de avertizările şi prognozele meteorologice.

  “ Miercuri, 17 ianuarie, operatorul care se ocupă cu deszăpezirea municipiului Lupeni a fost sancţionat pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, fiind luat prin surprindere de căderea zăpezii”, spune Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.

Edilul a mai completat că, atunci când nu se realizează prevederile din contractele încheiate, va aplica sancţiuni şi amenzi conform prevederilor legale. Deci, la Lupeni va “ninge” cu amenzi, ce vor aduce bani la bugetul local pentru alte activităţi. (E.S.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: