Investiţii la Petroşani

      Administraţia publică locală a municipiului Petroşani doreşte continuarea investiţiilor începute. În funcţie de alocările bugetare, dar şi de banii care vor fi primiţi de la diferite ministere care au obiective de dezvoltare locale în localitate, se urmăreşte ca diferite proiecte să fie finalizate.  Cinematograful, o lucrare începută anul trecut se apropie cu paşi repezi de inaugurare. Se fac ultimele retuşuri, CNI va preda obiectivul în cursul acestei luni, iar în luna februarie, primarul municipiului Petroşani doreşte ca primele proiecţii care vor avea loc aici, să fie unele de anvergură, poate chiar filme româneşti de top.

Se poartă discuţii inclusiv pentru aducerea la Petroşani a unor artişti  români, de talie internaţională, pentru promovarea noilor pelicule româneşti aflate în competiţie cu alte filme de succes, la nivel mondial.

De curând, municipiul Petroşani a primit alocarea financiară din partea ministerului Dezvoltării, pentru reluarea lucrărilor  de modernizare a drumului către Dâlja.  Se va lucra intens şi anul acesta la noua aripă a spitalului petroşenean, banii fiind alocaţi din partea ministerului de resort. În ceea ce priveşte fondurile europene, primarul Tiberiu Iacob Ridzi îşi doreşte ca pe lângă proiectele care au primit finanţare şi altele să fie cuprinse în diferite programe, care vor aduce crearea de noi locuri de muncă, vor creşte interesul  faţă de potenţialul pe care îl oferă investorii, va aduce plus valoare în viaţa locuitorilor municipiului Petroşani şi va contribui la dezvoltarea economico – socială a localităţii.(E.S.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: