Evenimente marcante în anul centenarului Marii Uniri

  Anul 2018, ca şi an al centenarului încheierii Primului Război Mondial, are o semnificaţie deosebită pentru ţara noastră, pentru că se vor marca şi 100 de ani de existenţă a României modernă, ca stat naţional unitar. Acest deziderat al poporului român s-a realizat ca urmare a unui sacrificu de sânge, contextul favorabil fiind oferit de prăbuşirea imperiilor Austro- Ungar şi din Rusia, ca urmare a aplicării principiilor lui Woodrow Wilson, cu privire la autodeterminarea naţiunilor. 

La 27 martie, 28 noiembrie şi la 1 Decembrie 1918, provinciile istorice ale Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei s-au alipit României, prin voinţa manifestată democratic de majoritatea locuitorilor. Construcţia statală a României după prima conflagraţie mondială şi consfinţită la conferinţa de pace de la Paris a constituit punctul de plecare a unei naţiuni moderne, având în 1923 una dintre cele mai avansate Cosntituţii la aceea dată din Europa, cu o economie dinamică şi în plină dezvoltare. România interbelică, a fost o ţară respectată pentru energiile sale creatore, o ţară care se afla în avangarda Europei. Memoria acelei perioade şi experienţele istorice, le-a redat românilor  mândra de a face parte din marea familie europeană.

Marcarea centenarului Marii Uniri trebuie marcat prin acţiuni, proiecte şi manifestări specifice, anul 2018 trebuind să pregătească ţara noastră  din punct e vedere cultural şi instituţional pentru anul 2019, când vom asigura preşedenţia Consiliului Europei.

Pentru a marca marele centenar, şi la nivelul judeţului Hunedoara au fost propuse a se organiza diferite acţiuni cultural educative şi de informare, organizate în principal de Consiliul Judeţean, de instituţiile pe care le are în subordine, dar şi în parteneriat cu alte entităţi şi ong-uri. Astfel, în colaborare cu Muzeul  Civilizaţiei Dacice şi Romane  vor fi alocate diferite sume de bani pentru realizarea unor cd-uri, bannere stradale, plăci comemorative pe clădirile  unde au avut loc întâlnirile la care au participat reprezentanţii hunedoreni la Marea Unire de la Alba Iulia, o şcoală de vară unde se vor preda lecţii de istorie elevilor hunedoreni, etc.

Biblioteca Judeţeană are în vedere editarea a două volume de istorie, realizate în parteneriat cu dr. Ioachim Lazăr şi dr. Mircea Baron, ce fac legătura cu contribuţia hunedorenilor la realizarea Marii Uniri. Pentru acest inedit proiect s-a propus alocarea sumei de 80.300 de lei. Din cei peste 973.700 de lei propuşi de Consiliul Judeţean, pentru evenimentele care vor avea loc pe parcursul acestui an, în judeţul Hunedoara, cea mai mare sumă propusă de 300.000 de lei se alocă Teatrului I.D. Sîrbu din Petroşani, pentru proiectul „100  pentru România”  o reprezentare scenică a celor mai importante momente din istoria noastră naţională care au precedat momentul Unirii Transilvaniei cu România ca încheiere a procesului de făurire a Statului Naţional Unitar Român; În acest sens dorim angrenarea în proiectul numit „100 pentru România” a unui regizor, scenograf, dramaturg, consultant militar, coregraf lupte scenice, cascadori, peste 40 de actori profesionişti, peste 100 de actori amatori pentru figuraţie (soldaţi, ţărani, meşteşugari, etc), suport efecte pirotehnice, etc.; reprezentaţiile vor fi itinerante, etc.  Se are în vedere şi organizarea unui concurs TV „Citeşti şi câştigi” dedicat elevilor de la colegiile şi liceele din judeţ, pentru acest eveniment alocându-se suma de 59.400 de lei.

Manifestările dedicate centenarului Marii Uniri mai cuprind şi spectacole care vor avea loc în mai multe localităţi hunedorene, Văii Jiului alocându-i-se luna noiembrie. Intitulat „Hai să dăm mână cu mână” spectacolele turneu realizate în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi Ansamblul Folcloric  Profesionist „Drăgan Muntean”  vor întregi paleta largă de activităţi care se vor desfăşura în judeţul Hunedoara, în ţară şi în diaspora.                                                              Angella Dumitraşcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: