Festivalul Crailor, la Lupeni

Municipiul Lupeni este recunoscut la nivelul Văii Jiului şi al judeţului Hunedoara ca un loc în care se păstrează încă nealterate tradiţiile şi obiceiurile locale şi mai sunt încă tineri care duc mai departe aceste valori nepreţuite ale zonei. De sărbătorile de iarnă, în Lupeni se organizează an de an „Festivalul Crailor” o manifestare cultural – laică în care se aduce vestea Naşterii Mântuitorului nostru Isus Cristos.

     “Festivalul Crailor adună la Lupeni cele mai bune trupe de tineri, aproape din toate zonele Văii Jiului, dar cu precădere cele din Lupeni, Uricani, Paroşeni, etc., sunt tradiţii vechi care se moştenesc din generaţie în generaţie, care anunţă Naşterea Mântuitorului. Protagoniştii vin îmbrăcaţi în diferite straie, aşa cum prevede scenariul. Întâlnim Magii, Preotul, pe Irod Împăratul, pe Maria şi Iosif, alte personaje mitice care se regăsesc în cărţile sfinte”,  a ţinut să ne declare Emil Părău, îniţiatorul festivalului.

Anul acesta, FESTIVALUL CRAILOR  a avut loc aseară la Palatul Cultural, oragnizatorii fiind şi de această dată Primăria şi Consiliul local Lupeni în colaborare cu S.C. COMEXIM “R” SRL LUPENI.

     „În zona Văii Jiului, Festivalul Crailor este unul dintre obiceiurile marcante, mai multe echipe întrecându-se între ele, susţinând acest obicei străvechi. Am aprobat alocarea sumei de 5000 de lei din bugetul local în vederea premierii şi sunt bucuros să susţinem astfel de evenimente marcante în localitatea noastră, în  cea mai frumoasă lună din an, când cu toţii suntem mai generoşi, mai buni”, a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă.

Iar Lupeniul poate fi declarat într-adevăr ca şi capitala culturală, pentru că, aproape în fiecare zi, Palatul Cultural a găzduit spectacole, evenimente caritabile şi sociale, concerte de colinde, spectacole de teatru, etc.                                                                                                                       Elena DRAGOMIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: