iCristmas! Ai Talcioc! la Galeria de Artă Iosif Tellmann din Lupeni

            Printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Fundaţiei  “Noi Orizonturi” Lupeni,  prin intermediul clubului de iniţiativă comunitară pentru tineri IMPACT iBike, vă invită dragi lupeneni şi nu numai să “luaţi parte la Târgul de Crăciun numit “iChristmas! Ai Talcioc!”, ce va avea loc la Galeria de artă “Iosif Tellmann” din Municipiul Lupeni, în data de 9 decembrie 2017, în intervalul orar 12.00 – 14.00.

Acest târg reuneşte membri mai multor cluburi de voluntariat IMPACT din Valea Jiului şi presupune o expoziţie de produse hand-made realizate de mâinile dibace ale tinerilor din cluburi şi care sunt dedicate sărbătorilor de iarnă. “Cu mic cu mare, IMPACŢii s-au pregătit, şi-au prins urechile şi nasul… uneori le-au şi lipit, dar rezultatele muncii lor sunt extraordinare şi originale. Crăciunul se apropie cu paşi iuţi şi vă poate prinde nepregătiţi aşa că, dacă nu ştiţi ce cadouri să oferiţi cu ocazia acestor Sărbători de iarnă, vă invităm să ne vizitaţi. Prin prezenţa la târg veţi putea achiziţiona produse originale, confecţionate manual şi veţi putea face donaţii în schimb, pentru cauzele nobile susţinute prin Programul IMPACT”, arată comunicatul Fundaţiei NOI ORIZONTURI  din Lupeni.(E.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *