”Viața minerilor este mai presus de orice”

           În urmă cu 37 de ani, mineritul românesc a trecut prin cea mai mare tragedie, după cea din 1922 de la mina Ileana din Lupeni. La E.M Livezeni a avut loc o explozie,

iar bilanţul a fost unul de neimaginat, mai marii vremurilor de atunci neputând acoperi ţipetele de durere ale rudelor celor prinşi în explozie. Bilanţul exploziei din ziua de 29 noiembrie 1980 a fost următorul: 53 de morţi (38 de mineri şi 15 militari în termen), 27 de răniţi (19 mineri şi 8 soldaţi), 35 de văduve şi 37 de copii rămaşi orfani de tată. La înmormântarea minerilor, tunurile propagandei comuniste au funcţionat din plin şi prin faptul că, după explozie nu s-a declarat doliu naţional, comuniştii anunţând doar 49 de morţi. În decursul a aproximativ două secole de existenţă cărbunele din Valea Jiului a fost stropit cu sângele a două mii de mineri care şi-au dat şi îşi vor da viaţa, pentru o bucată de pâine.

         ,,Drama colectivă din ziua de 29 noiembrie 1980 rămâne în amintirea noastră şi a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste zile din istoria mineritului din Valea Jiului şi din România. Ceea ce s-a petrecut atunci în galeriile Minei Livezeni a fost copleşitor pentru toţi cei ce au avut o legătură directă sau indirectă cu cei ce şi-au pierdut viaţa într-un mod cumplit. În comunitatea noastră locală, încă trăim cu durerea pricinuită de pierderea, în tragicul accident care s-a produs, în urmă cu 37 de ani la Mina Livezeni, a nu mai puţin de 53 de truditori ai cărbunelui. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe aceşti eroi care şi-au jertfit viaţa pe altarul cărbunelui şi ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple niciodată. Gestul nostru este unul şi de aducere aminte al acestui trist moment din istoria localităţii noastre, dar şi unul de menţinere trează a mesajului pe care îl transmit celor din sectorul minier de astăzi, de fiecare dată când am ocazia:  NU UITAŢI CĂ VIAŢA MINERILOR ESTE MAI PRESUS DE ORICE!”, a ținut să transmit primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Angella Dumitrașcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *