Locul II în Topul firmelor pentru INSEMEX Petroşani

             Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare INSEMEX Petroşani este unul dintre laureaţii ediţiei din acest an al “Topului Naţional al firmelor”.  România a fost în 2016 lider la creştere economică între statele europene, iar cifrele se regăsesc şi în clasamentul realizat anual de Camera de Comerţ şi Industrie a României – Topul Naţional al Firmelor. Clasamentul este realizat pe baza unei metodologii complexe şi unitare la nivel naţional, prevăzută de lege şi implementată de fiecare Cameră la nivel de judeţ. Topul analizează indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Topul Naţional al Firmelor premiază cele mai performante companii din şapte domenii de activitate – industrie, servicii, comerţ, turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit şi construcţii. Ediţia a XXIV-a din 2017 a Topului Naţional al Firmelor a clasat pe primele 10 locuri (1-10) la nivel naţional 12377 companii – operatori economici din diferite sectoare de activitate: peste 4.300 din industrie, peste 3.400 din servicii, circa 2.600 din comerţ, 309 din turism, 462 din cercetare-dezvoltare şi high-tech, 633 din agricultură, silvicultură şi pescuit şi 592 din construcţii. Cele 12377 companii însumează un total de cifră de afaceri de aproape 150 mld Euro, un profit din exploatare de circa 12,5 mld Euro şi 1.346.664 de salariaţi.  Ca urmare a nominalizării în cadrul domeniului de activitate “CERCETARE-DEZVOLTARE SI HIGH-TECH”, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani i-a fost acordat Premiul II, încadrat în grupa “Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie”, categoria “Întreprinderi mijlocii”.(A.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *