Noile măsuri fiscale ar putea să afecteze grav bugetele administraţiilor locale

    Luni, 6 noiembrie 2017, s-a desfăşurat la Bucureşti Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România. În prezenţa primarilor municipiilor membre ale AMR, Preşedintele Asociaţiei şi Primar al Sectorului 3 al Capitalei, domnul Robert Sorin Negoiţă a prezentat un scurt bilanţ al activităţii AMR referitor la implicarea în dezbaterile legislative din acest an. Asociaţia Municipiilor din România a înaintat Guvernului şi Parlamentului o serie de solicitări prin care a semnalat problemele cu care se confruntă administraţia publică locală şi a făcut propuneri concrete pentru rezolvarea acestora. Principalele teme de lucru vizate au fost: Legea administraţiei publice locale, taxele datorate Fondului pentru Mediu, autorizarea lucrărilor de construcţii, amenajarea teritoriului şi urbanism, Legea sportului, dar şi modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

          “O mare realizare o constituie Legea salarizării, în dezbaterea căreia AMR a fost permanent prezentă şi a propus soluţii. Fără această lege, activitatea noastră, a autorităţilor locale ar fi fost puternic afectată. Nu avem cum să cerem performanţă şi să atragem specialişti dacă nu avem cum să îi motivăm salarial. Iar legea ne permite acum să cooptăm oameni bine pregătiţi care altfel ar fi ales mediul privat, în defavoarea administraţiei locale”, a spus preşedintele AMR,  Robert Sorin Negoiţă.

     “Acum avem o altă misiune importantă, şi anume să atragem atenţia Guvernului asupra faptului că noile măsuri fiscale ar putea să afecteze grav bugetele administraţiilor locale, implicit investiţiile pe care cu toţii ni le dorim în municipiile noastre. Scăderea procentului de impozitare, de la 16% la 10% va conduce, per total, la scăderea veniturilor administraţiilor locale cu peste 20 de procente”, a declarat, la rândul său, preşedintele executiv al AMR, Ilie Bolojan.

      “Ca primari, indiferent de coloratura politică, avem responsabilităţi comune. AMR-ul a reuşit, de fiecare dată, prin dialog şi implicare, să îşi impună punctul de vedere, în favoarea cetăţenilor şi a administraţiei locale. Trebuie şi acum să conlucrăm şi să atragem atenţia asupra acestei probleme ca să nu riscăm ca nişte intenţii bune să ne facă totuşi rău”, a precizat şi primarul general al municipiului Bucureşti,  Gabriela Firea. Aceasta  a abordat şi tema Achiziţiilor Publice şi a detaliat piedicile pe care autorităţile locale le întâmpină în acest domeniu.

“Mă bucură faptul că am fost invitat aici şi, ştiti foarte bine, aveţi mereu uşa deschisă la Guvern. Vă înţeleg îngrijorarea şi vreau să vă asigur că se va găsi o soluţie de compensare, astfel încât bugetele autorităţilor locale să nu fie afectate. Pachetul Legilor achiziţiilor publice, un alt punct pe care aţi formulat solicitări, va ajunge în cel mai scurt timp în Parlament, ca să reuşim la final să evităm toate aceste blocaje care apar şi care vă încurcă buna desfăşurare a activităţii. Iar pentru Legea parteneriatului public privat, care ştiu că vă este necesară, sper ca miercuri să trecem OUG”, a aconchis după discuţiile din plenul adunării, prim-ministrul României, Mihai Tudose.

La adunarea generală  a  AMR au participat şi primarii hunedoreni şi cei din Valea Jiului: Lucian Resmeriţă şi Tiberiu Iacob Ridzi.

Ella Schreiber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *