Luna decembrie va fi plină de evenimente cultural-artistice în municipiul Lupeni

  Luna decembrie este, pentru unii dintre noi, cea mai îndrăgită lună din an. Evenimentele se succed rapid în această lună. Startul acestora se dă pe data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, când în fiecare dintre noi trebuie să primeze sentimentul patriotic şi respectul faţă de cei care au realizat România Mare. Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei naţionale. 

Primăria şi Consiliul local Lupeni va organiza în data de 29 noiembrie un spectacol cultural-artistic, susţinut de micii artişti din cadrul unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Lupeni. Va fi practic şi o cumpetiţie între şcoli, pentru a evidenţia talentele care sunt pregătite cu multă abnegaţie de cadrele didactice cu experienţă în domeniu. La evenimentul cultural şi-au anunţat participarea corul de copii de la Şcoala Gimnazială nr. 3, Ansamblul Folcloric Mesagerii Iubirii, artiştii Cenaclului Pas cu Pas, etc.  Pentru buna desfăşurare a evenimentului din bugetul local s-a alocat suma de 2000 de lei.

Un alt eveniment marcant al lunii decembrie va fi aprinderea beculeţelor stradale şi din bradul de Crăciun. Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite cu originea  în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii Domnului.

   În zona Văii Jiului obiceiul Crailor este unul dintre obiceiurile marcante, iar în municipiul Lupeni, cu ocazia Crăciunului sunt foarte multe echipe de colindători care susţin obiceiurile străvechi.

“Pentru continuarea acestor tradiţii consider că se impune ca şi în acest an, autorităţile locale trebuie să-i stimuleze şi să-i sprijine pe aceşti păstrători ai obiceiurilor prin acordarea unor premii materiale”, a spus în plenul şedinţei primarul Lucian Resmeriţă.

În  vederea organizării Festivalului Crailor, consilierii locali au aprobat 5000 de lei.

Colindatul de Crăciun şi de An Nou  reprezintă cel mai important ciclul sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.

Elena Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *