Plachetă comemorativă – Tatiana Stepa

La propunerea fostului primar Cristian Resmeriţă, Consiliul local Lupeni a hotărât în şedinţa din 15 decembrie 2016,  acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lupeni artistei Tatiana Stepa.

Este un gest de recunoştinţă, la opt ani de la trecerea în nefiinţă a artistei, o recunoaştere a muncii asiduue pe care aceasta a dus-o pe altarul culturii şi muzicii folk. Iată că, la mai bine de aproape un an, titlul de Cetăţean de Onoare acordat inegalabilei artiste, i-a fost înmânat fiului acesteia, Cătălin Stepa, de actualul primar Lucian Resmeriţă. Acesta e reiterat în mesajul său pe care l-a adresat opiniei publice că “este o onoare să înmâneze acest titlu celui care duce mai departe testamentul lăsat de Tatiana Stepa. Eu i-am dat diploma şi placheta omagială lui Cătălin şi ţin să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru noi şi o să-l sprjinim în toate acţiunile culturale pe care le va întreprinde. Din câte am auzit în cadrul spectacolului, mama lui nu l-a auzit niciodată cântând şi este un lucru care ne duce la gândul că, acum, de acolo de Sus ea ne priveşte şi este mândră de fiul său, Cătălin”.

         Născută într-o lună de Prier, în Lupeni, Tatiana Stepa a avut încă de mică înclinaţii către muzică, urcând pentru prima dată pe scenă, de la grădiniţă. A absolvit liceul de arhitectură din Bucureşti, s-a căsătorit de tânără. În 1981 se naşte Cătălin, care, acum, îi calcă pe urme, moştenindu-i talentul. Din 1982 este cooptată în Cenaclul Flacăra, cu care întreprinde nenumărate turnee prin ţară, consolidându-şi prietenia cu artişti cum ar fi: Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Ştefan Hruşcă şi în special cu poetul Adrian Păunescu şi fiul acestuia, Andrei Păunescu. După 1990 revine la Lupeni, unde ajuta la încărcarea vagoneţilor de cărbuni, după care a lucrat în adminstraţie şi apoi, în presa vremii, condusă de Adrian Păunescu. Concertează din nou în peste 2000 de spectacole în noul cenaclu “Şi totuşi iubirea”, înfiinţând alături de o altă colegă, Magda Puşkaş, trupa Partaj.

În 1999 apre primul ei album discografic intitulat – Singurătate, apoi în 2003 – Treisprezece clipe, iar în 2007 un dublu cd intitulat – Copaci fără pădure. A iubit natura, şi-a cântat dragostea neîmplinită şi suferinţa grea prin care a trecut în ultimii ani de viaţă, concertând aproape la toate festivalurile folk din ţară, dar şi pe scene din Germania, Italia, Bulgaria, Franţa, Moldova, etc.

Suferă de o boală incurabilă şi cu toate eforturile pe care le-a făcut de a ţine sub control boala, suportă o intervenţie chirurgicală de urgenţă, dar în ziua de 7 august 2009 trece în ceata îngerilor, unde va cânta pentru totdeauna.

            “Faptul că eu mă duc să cânt într-un spectacol în care oamenii se uită la mine şi nu respiră, faptul că pot să le fac o bucurie părinţilor mei, faptul că am putut să-l ajut pe băiatul meu să-şi ia, când a împlinit 25 de ani, o maşină, faptul că le fac bucurii prietenilor mei, toate acestea adunate mă fac să mă simt bine. Viaţa poate fi scurtă pentru oricine. Viaţa este, cum spune o vorbă care mi-a plăcut mie foarte mult: “Viaţa e scurtă, dar zilele sunt lungi”. Acuma, depinde ce faci cu zilele pe care ţi le dă Dumnezeu, poţi să le faci foarte frumoase sau poţi să nu le observi”, spunea artista într-un interviu, în 2006.

Lupeniul are tot de anul trecut un  festival de folk care îi poartă numele. Sâmbăta trecută Palatul Cultural a găzduit cea de-a VII – a ediţie. A fost un regal de muzică bună, de calitate, pentru reuşita festivalului dîndu-şi concursul cunoscuţi artişti: Mircea Baniciu, Cristian Buică, poetul Sorin Poclitaru, tânara folkistă Luminiţa Donisă şi bineînţeles, Cătălin Stepa. Pe scenă, Cătălin a pus ca un omagiu adus mamei sale, un buchet de trandafiri albi (florile preferate ale Tatianei), chitara acesteia şi o candelă care a stat aprinsă pe tot parcursul celor peste patru ore de spectacol. Lupenenii şi nu numai au revăzut momente emoţionante cu artista care a redat în cântecele sale munca grea a  minerilor ei dragi, dragostea de aceste meleaguri, dragostea şi respectul pentru prieteni.

“Pentru reuşita festivalului pentru această seară minunată vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Lupeni, primarului Lucian Marius Resmeriţă, Consiliului Judeţean Hunedoara, S.C Echinox Lupeni, S.C Diacom Lupeni, lui Stelian Zanet, familiei  Aurelian Nicola şi în primul rând celor aproape 700 de prieteni, care au umplut de două ori sala Palatului Cultural”, a transmis la finalul festivalului fiul, Cătălin Stepa. Memorabile rămân şi cuvintele Tatianei Stepa dintr-un ultim interviu, la care ar trebui să reflectăm cu toţii: “Cred că nu se poate trăi fără muzică, fără sunet, fără cuvânt, fără cărţi, fără ce te ajută pe tine spiritual, pentru că, până la urmă cu asta rămâi”. (E.D.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *