Credincioșii sunt așteptați vineri, 8 septembrie, la biserica de pe Maleia

Vineri, 8 septembie, la ceas de mare praznic religios, credincioșii din Valea Jiului sunt așteptați la biserica de pe Maleia. Ridicată în anul 2000 de ” Fundația Creștină Sfânta Maria” , de familia omului de afaceri Aurelian Serafinceanu, în memoria părinților și în special a mamei sale, biserica adună an de an momârlanii de pe Maleia, din Jieț, la marea slujbă religioasă și la agapa frățească care are loc după ceremonialul religios. Sărbătoarea  Nașterii Maicii Domnului a devenit hramul bisericii de pe Maleia.  Aceasta a fost construită pe terenul dăruit comunității de Marina și Dumitru Gălățan, iar după cinci ani de eforturi susținute, în data de 8 septembrie 2005 biserica a fost sfințită. Au trecut de atunci 12 ani, iar acum  în biserică slujesc, pe rând,  preoții din Valea Jiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *