Controale în Piața Cina din Lupeni

            Pentru a aduce în normalitate activitatea economică care se desfășoară pe raza municipiului Lupeni, echipele primăriei au efectuat zilele trecute un control în Piața Cina. Pe lângă neregulile constatate s-a luat decizia ca toate construcțiile care afectează imaginea localității să fie demolate. Au fost evacuați și acei comercianți care-și desfășurau activitatea fără autorizații de funcționare. Un alt obiectiv semnalat de multe ori de cetățeni și care îi afectează în mod direct,  este accesul în incinta pieții,  ce era blocat  de nenumăratele improvizații și de acareturile unor așa ziși „comercianți”

            ”Am demarat controale în mai multe zone ale municipiului Lupeni, iar printre activitățile care ne preocupă în mod deosebit se regăsesc și cele care urmăresc în primul rând îmbunătățirea imaginii municipiului Lupeni. În al doilea rând urmărim aspectele ce țin de prevederile legale, conformarea la ordine și respect față de cetățean, de consummator, acest lucru fiind valabil pentru orice domeniu de activitate. În acest context s-a înscris și acțiunea pe care echipele din cadrul Primăriei Lupeni le-a desfășurar în Piața Cina. Acolo unde clădirile afectează grav imaginea zonei am dispus demolarea lor, iar pentru cei care desfășurau activități comerciale am cerut intrarea lor în legalitate”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Elena Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *