Noi locuri de joacă pentru copii, la Lupeni

    Aşa cum a promis încă din campania electorală, grija faţă de copiii din municipiul Lupeni va fi mereu în atenţia administraţiei publice locale. Primarul Lucian Resmeriţă îşi onorează promisiunile şi a trecut la fapte. După ce au fost cuprinse în bugetul local, la capitolul investiţii, se are în vederea în perioada imediat următoare, la amenajarea unor noi locuri de joacă pentru copii. S-au demarat procedurile de achiziţie pentru următoarele: patru balansoare (legăne) pentru copii, patru topogane, etc.         

  Complexurile de joacă multifuncţionale care vor fi amplasate în parcurile oraşului, au structură din lemn şi este compus din turn, scară de urcare, ansamblu leagăn, sistem căţărători şi topogan dublu drept din poliester cu fibră de sticlă. Şi tot pentru parcuri vor fi achiziţionate alte patru topogane cu platformă şi leagăne.

“Am promis că vom face investiţii şi pentru copiii noştri din municipiul Lupeni. Copiii noştri merită toată atenţia administraţiei locale, merită condiţii mai bune de educaţie în şcoli, merită întrega susţinere de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios prin sport, cultură, educaţie, distracţie, etc. De aceea întreprindem tot ceea ce este necesar pentru a le asigura acestora condiţii optime pentru ceea ce ne-am propus. Copiii sunt comoara cea mai de preţ a unei familii, dar şi a unei comunităţi. Am deprins şi învăţat acest lucru atât ca dascăl, dar şi ca tată”, a declarat primarul Lucian Resmeriţă.

Elena Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *