Centura municipiului Petroşani a intrat în reabilitare

        Încă de la începutul anului, primarul municipiului Petroşani  Tiberiu Iacob Ridzi a promis că va face tot ceea ce îi va sta în putinţă pentru a demara lucrările de reabilitare a centurii municipiului Petroşani. Acesta a cerut şi sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara pentru alocarea unor fonduri. Reabilitarea şoselei de centură, în segmentul cuprins între sensul giratoriu de la finele cartierului Aeroport şi până la biserica Catolică era impetuos necesară deoarece punea în pericol siguranţa conducătorilor auto aflaţi în trafic.

Zona este trazitată zilnic de sute de autocamioae, tiruri, care trebuiau să facă slalom printre gropile din zonă, aici producâdu-se şi accidente grave. După ce şi Consiliul Judeţean şi-a dat acordul pentru începerea lucrărilor, acestea au fost scoase la licitaţie. Au fost adjudecate de o firmă din Valea Jiului, iar de luni, s-au început lucrările. Acestea se execută pe partea dreaptă a sensului de drum către Deva. La inaugurarea acestor lucrări a  fost prezent şi primarul municipiului Petroşani, care a făcut o scurtă declaraţie presei locale.

“Aşa cum v-am promis şi am promis încă de la începutul anului, după discuţiile purtate cu cu factorii decizionali de la conducerea judeţului, am început lucrările pe şoseaua de centură, aşa cum este specificat şi în proiect, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu cu avionul şi biserica catolică. Finanţarea este pentru doi ani, dar noi sperăm să terminăm mai repede”, a spus edilul petroşenean.

Se vor executa următoarele lucrări: repararea îmbrăcăminţii pe porţiunile cu îmbrăcăminte rigidă degradată; frezarea pe întreagă suprafaţă; amorsarea; strat antifisură de tip geosintetic pe întreaga suprafaţă carosabilă; aşternerea straturilor de asfalt (strat de uzură BA16 şi strat de legătură BAD20); demolarea parţială a bordurilor şi înlocuirea lor; realizarea unei casete cu executarea întregii structuri rutiere pentru a uşura accesul pe strada laterală; decolmatarea gurilor de scurgere existente; ridicarea la cotă a capacelor gurilor de scurgere şi a capacelor de cămine; realizarea marcajelor rutiere şi completarea indicatoarelor rutiere cu cele necesare acolo unde este cazul; montarea unui parapet metalic rutier pentru siguranţa circulaţiei; amenajarea fâşiilor de teren cu vegetaţie.

Traficul va fi restricţionat şi aici, pe o singură bandă. Proiectul de investiţie se ridică la aproximativ patru milioane de lei şi se va derula pe o perioadă de aproximativ doi ani.(E.S.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *